Daniel Chițigoi, primul voleibalist român care va juca în Japonia! A fost prezentat la Sunbirds Osaka

Daniel Chitigoi
Daniel Chitigoi
Distribuie, dacă îți place

Daniel Chițigoi este primul voleibalist român care va juca în campionatul Japoniei! El a semnat cu vicecampioana Suntory Sunbirds Osaka.

🏐 Distribuie această știre prietenilor voleiului!
Facebook | Twitter | WhatsApp

În vârstă de 21 de ani, internaționalul român și-a încheiat în primăvară contractul cu Skra Bełchatów și anunțase încă de pe atunci că va părăsi, după trei sezoane, campionatul Poloniei. Chiar dacă se știa de ceva timp că viitoarea destinație era Sunbirds Osaka, transferul a fost anunțat de japonezi abia azi, 16 iunie.

După cum vedeți, „Danielle”, cum l-au botezat japonezii, va păstra și la Sunbirds numărul 99, care cred că e deja inclus în orice contract semnat de el, pentru că Daniel Chițigoi este un nume din ce în ce mai important în voleiul mondial.

💬
DoarVolei.ro este și pe WhatsApp! Primești știri rapide, scoruri și povești din volei direct pe telefon.
Intră pe canal →

Așa cum am scris și la început, Dani este primul jucător de volei din România din istoria campionatului Japoniei, o întrecere care atrage tot mai multe vedete ale acestui sport. De altfel, el va fi coleg la Sunbirds cu rusul Egor Kliuka, iar până în primăvară la această echipă a jucat celebrul Dmitriy Muserski. Acesta a anunțat acum trei săptămâni că se retrage din activitate, după ce a jucat la formația japoneză din 2018!

Pentru Daniel Chițigoi, Sunbirds Osaka va fi al cincilea club, după Olimpia Titanii București (2019 – 2022), Rapid (2022 – 2023), ZAKSA (2023 – 2025) și Skra Bełchatów (2025 – 2026).

Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de <st

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

1 Response

  1. pilu spune:

    Cam devreme, în Japonia se duc jucători cu vărste în apropiere de treizeci de ani. Dacă ai valoare joci în Europa, nu anapoda. Dar se pare că valoarea lui este de Japonia și probabil Corea. Nu cred că este un plus în cariera lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *