De ce FRV nu e vinovată de eșecul transmisiunii meciului SCMU Craiova – Dinamo

Sistemul video implementat de Federația Română de Volei începând din acest sezon, prin care toate meciurile se pot urmări live pe site-ul frvolei.ro a stârnit foarte multe discuții – unele nefondate, după părerea mea -, iar ceea ce s-a întâmplat la transmisiunea video a partidei dintre SCMU Craiova și Dinamo le-a amplificat. Culmea, vina a căzut pe FRV, deși oamenii de acolo chiar nu aveau ce să facă în această situație.

Pentru cei care nu știu, la meciul dintre SCMU Craiova și Dinamo, cel mai important al etapei a șaptea, meciul a fost filmat cu o cameră amplasată undeva în înaltul sălii, fără zoom, astfel că ceea ce se întâmpla pe teren era doar bănuit.

Revoltat de situație, pentru că mi s-a părut o bătaie de joc la adresa tuturor iubitorilor voleiului, am scris o postare pe Facebook:

„Degeaba intențiile FRV sunt bune, dacă oamenii își bat joc…

În afară de a vedea cât de frumoasă e sala de la Craiova, poți doar bănui fazele de pe teren… De jucători, ce să mai spun, că doar rudele sau cei mai fani dintre fani îi pot recunoaște, în funcție de miscari…”

Lumea s-a inflamat, numai că majoritatea nu împotriva celor care transmiteau meciul, ci împotriva federației. Știu că dacă nu merge ceva, e un reflex să dai în federație, în conducătorii unei entități sportive sau de orice altă natură, dar de data aceasta e chiar o greșeală. Și de aceea și scriu acest articol, în speranța că vor exista și oameni care vor înțelege eforturile pe care le-au făcut cei de acolo pentru ca voleiul să fie vizibil la TV sau măcar pe Internet. Mulți vor pune etichete, alții vor jigni de-a dreptul, așa cum se mai întâmplă, dar chiar nu mă interesează. E important ca lumea să conștientizeze care este realitatea în acest caz. Chiar dacă multora nu le place și cred că voleiul e vreo cloșcă cu pui de aur și că televiziunile se înghesuie să dea volei, dar că nu sunt lăsate.

Nu contest că e posibil ca oamenii din Federație să fi făcut greșeli de-a lungul timpului, ar fi imposibil să fie totul perfect, dar introducerea acestui sistem de transmitere video a partidelor nu este o greșeală. Din contră, e un mare pas înainte într-un sport care nu e dorit de nimeni pe TV. Pentru că ăsta e adevărul, nimeni din televiziuni nu vrea să transmită volei. Nici măcar televiziunile locale, ceea ce e de-a dreptul de neînțeles, în condițiile în care, din ce știu eu, nu trebuie să plătească nici un ban la FRV pentru a difuza un meci!

Cum s-a ajuns la soluția transmiterii meciurilor pe FRV TV

Aceasta fiind realitatea dură, Federația Română de Volei trebuia să găsească o formulă în care meciurile să fie cumva vizibile, într-un mod cât mai aproape de cerințele profesioniste. O soluție prin care să arate conducătorilor din televiziuni că acest sport poate face audiență. Și cum se poate face acest lucru mai bine decât să vii cu propria ta platformă video, pe care să se transmită meciurile? Prin care să ai audiențe exacte și verificabile a fiecărui meci în parte și, pe baza datelor obiective, să te duci din nou la negocieri cu televiziunile. Drumurile către acestea sunt deja cunoscute, pentru că sunt oameni în FRV care asta au făcut toată vara și toamna, au încercat să aducă voleiul la TV, chiar dacă lumea îi acuză de nepăsare.

Drept urmare, s-a stabilit de anul trecut să se încerce găsirea unei căi prin care meciurile să fie transmise într-un mod unitar, într-un loc în care iubitorii acestui sport să știe că găsesc toate meciurile. Fie cele din etapele trecute, fie cele care sunt date live. Nu ca înainte, fiecare partidă difuzată pe câte o pagină de FB, unele filmate cu 3 camere, altele cu telefonul, unele pe lat, altele pe înalt, unele pe Youtube, altele pe Facebook sau unele chiar pe conturile personale de Facebook ale vreunui fan sau persoană din club. Sau pierdute în eter după ce erau difuzate de TVR 3. Nu, s-a dorit ca totul să fie unitar și ușor de cuantificat.

În consecință, s-au început de un an de zile – nu exagerez, eram încă acolo când s-au început diligențele – negocieri cu toate firmele de streaming care activau în România. S-au luat oferte, s-a negociat, s-au sistat negocieri, s-au început altele, iar cu puțin timp înaintea startului campionatelor s-a ajuns la o înțelegere cu o firmă care a acceptat – fără să ceară nimic în schimb – să transmită meciurile live prin sistemul ei de streaming, să pună la dispoziția cluburilor aparatura necesară transmiterii partidelor și să asigure mentenanța echipamentului și a transmisiunilor. S-a asigurat și un server care să poată permite transmiterea partidelor și arhivarea lor, iar acum meciurile se pot vedea în toată lumea live în toată lumea pe toate site-urile caselor de pariuri care vor să le transmită. Știu că atunci când se vorbește de pariuri lumea sare ca arsă, dar în acest moment realitatea este că foarte multe meciuri, din incredibil de multe competiții pot fi văzute pe acele site-uri, cu condiția să ai un cont activ acolo.

Trecând cu povestea mai departe, Federația Română de Volei, reprezentanții ei de fapt, au comunicat fiecărui club cerințele tehnice – viteză de internet, conexiune și ce mai era specificat în condițiile de funcționare optimă a stream-ului – au trimis fiecărei grupări aparatura necesară și i-a pus în contact pe cei de acolo cu specialiștii firmei de streaming, care să le asigure tot suportul necesar bunei funcționări.

Unele lucruri nu au mers din prima, unele nici din a doua încercare, dar până la urmă, cumva, s-au reglat din mers.

Responsabili de transmiterea meciurilor de volei în bune condiții sunt clubul organizator și firma de streaming

Numai că aici s-a încheiat implicarea FRV. Practic, cei de acolo nu au cum să controleze calitatea transmisiei, nu pot nici măcar să o remedieze dacă văd ceva greșit, pentru că nu știu cum să facă asta. Nu au specialiști care să ocupe de remedierea erorilor, nici nu ar avea voie să angajeze, conform legislației. Aceasta e responsabilitatea clubului organizator și a firmei de streaming care a încheiat contractul cu FRV.

Cei de la Federație au asigurat suportul, au asigurat legăturile dintre cluburi și tehnicieni, după care e obligația fiecărei grupări să asigure buna funcționare a acestor aparate. Care habar n-am dacă sunt din cea mai nouă serie, dar cu siguranță au o calitate a imaginii bună, căci altfel, dacă filmarea ar fi proastă, casele de pariuri mari din lume nu ar accepta imaginile, adică respectiva firmă de streaming nu și-ar putea eventual vinde produsul mai departe. Iar la meciul Craiova – Dinamo mi-e greu că a pariat cineva din lumea largă în funcție de transmisia live a meciului.

Din păcate, la Craiova, la meciul cu Dinamo, ceva în colaborarea dintre club și firma de streaming a dat greș, iar filmarea a fost cum a fost. Nu Federația montează camera de filmat, nu ea reglează calitatea transmisiei, nici măcar nu poate să o oprească sau să o pornească, pentru că nu are calitatea sau cunoștințele necesare. Și până la urmă nici nu e treaba ei. A, dacă sistemul pică, dacă serverele se șterg sau nu mai au spațiu, atunci, da, FRV ar putea fi acuzată că nu s-a asigurat de asta. Dar să dai cu pietre în ei că la un club cineva nu a avut grijă să seteze o cameră (sau să țină legătura cu tehnicianul firmei de streaming dacă nu știe), este chiar incorect. E ca și cum ai acuza firma care a făcut mașina că un mecanic de la service-ul la care ai dus-o să fie reparată nu a știut să înlocuiască ceva la motor și tu ai rămas cu ea în drum.

Cum a apărut greșeala la transmiterea meciului SCMU Craiova – Dinamo

Culmea e că acum s-a întâmplat ce s-a întâmplat într-o sală în care în meciurile trecute nu au fost probleme și cred că asta a fost și cauza pentru care s-a petrecut acest lucru. Primele meciuri de volei de la Craiova din acest sezon s-au jucat în sala Polivalentă, camera fiind montată corespunzător, cu zoom-ul potrivit corect. Apoi, meciul din etapa trecută al oltenilor de pe teren propriu, cel cu Arcada Galați, s-a jucat la sala „Ion Constantinescu”. Sistemul de filmare s-a mutat acolo, totul a fost ok, după care a fost reinstalat în sala Polivalentă, pentru partida cu Dinamo. Iar acolo totul s-a făcut praf, pentru că nu s-a mai gândit nimeni să seteze zoom-ul camerei sau să ia legătura cu tehnicianul de la firma de streaming pentru reglarea acestuia.

De aceea am și scris că „Degeaba intențiile FRV sunt bune, dacă oamenii își bat joc…”. Pentru că atunci când nu te interesează ca lucrurile să meargă bine la tine în sală, când instalezi ceva doar de dragul de a fi acolo pus, înseamnă că nu îți pasă. Iar intențiile bune ale FRV sunt transformate radical de cei care abia așteaptă un motiv să le dea în cap celor de acolo. Totul din cauza greșelii cuiva care nu are nici o treabă cu Federația.

Ca să înțelegeți că nu sistemul e de vină, mai jos aveți o imagine de la meciul cu Rapid, din Cupa României, acolo unde totul s-a văzut foarte bine. Deci problema nu e a sălii, nu e sistemului achiziționat de FRV, căci el poate să apropie imaginea atât cât o setezi. Dacă o setezi… Dacă nu, se pare că tu, ca organizator, oricum esti exonerat, pentru că lumea va sări în capul FRV, spunând să sistemul e prost. Deși în precedentele situații, tot la tine în sală, a mers foarte bine.

Imagine din streaming-ul partidei SCMU Craiova - Rapid, disputat tot în sala Polivalentă din Craiova și filmat cu aceeași cameră pentru FRV TV
Imagine din streaming-ul partidei SCMU Craiova – Rapid, disputat tot în sala Polivalentă din Craiova și filmat cu aceeași cameră pentru FRV TV, la 15 noiembrie
Comparație între transmisiunile meciurilor de la Craiova din 15 noiembrie și 26 noiembrie
Comparație între transmisiunile meciurilor de la Craiova din 15 noiembrie și 26 noiembrie

 

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns