Dinamo, victorie dramatică în primul meci din semifinale, cu CSO Voluntari! Volei Alba Blaj, succes cu Corona, tot în semifinale

Bucuria victoriei fetelor de la Dinamo

Dinamo și Volei Alba Blaj mai au nevoie de o singură victorie din următoarele două meciuri pejtrui a se califica în finala campionatului feminin al Diviziei A1 la volei.

În propria sală,Dinamo și-a demonstrat încă o dată calitățile în acest sezon! Formația clasată pe locul 2 la finalul sezonului regulat a revenit de la 0-1 la seturi pentru a se impune cu 3-2 (23-25, 25-14, 25-19, 16-25, 15-11) în fața campioanei, CSO Voluntari, la capătul unui meci foarte spectaculos. O partidă care a demonstrat încă o dată spiritul de luptă pe care-l au fetele antrenate de Milos Gavrilovic. După ce au pierdut printre degete primul set, în care au condus cu 23-21 înainte de a pierde la 23, dinamovistele nu doar că nu au căzut psihic, dar s-au scuturat de amintirile neplăcute și au revenit spectaculos în joc, câștigând următoarele două seturi la 14, respectiv 19. A fost momentul Voluntariului să se ridice, așa că după un set câștigat la 16 s-a ajuns la setul decisiv. Acolo unde Dinamo a fost mai precisă și s-a impus la 11, declanșând euforia în rândul echipei gazdă.

Autoare a 26 de puncte, Rekja Sezdmak a fost cea mai bună marcatoare a unui meci care a avut în total 26 de blocaje (câte 13 de fiecare echipă). De altfel, puteți vedea AICI și statistica partidei.

Următorul meci va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, la Voluntari, acolo unde ne așteaptă, cu siguranță, un nou spectacol!

Bucuria victoriei fetelor de la Dinamo
Bucuria victoriei fetelor de la Dinamo (FOTO: CS Dinamo Volei)

Volei Alba Blaj a învins-o pe Corona Brașov

În cealaltă semifinală, Volei Alba Blaj s-a impus cu scorul de 3-1 (25-22, 25-021, 22-25, 25-23) în fața Coronei Brașov, la capătul unui meci foarte spectaculos, în care oaspetele merită lăudate pentru felul în care s-au luptat pentru a produce marea surpriză. Experiența gazdelor, însă, a fost cea care a făcut diferența, punctele cheie fiind câștigate de regulă de ele. Franțuzoaica de origine română Amelie Rotar a fost din nou cea mai bună jucătoare a meciului – a reușit 26 de puncte – părând că de când joacă în țara natală a tatălui său, România, ea pare că se încarcă mereu cu energie. AICI vedeți statistica meciului. A doua partidă va avea loc la Brașov, joi, 20 martie.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

 

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns