Etapa a 17-a a Diviziei A1 la volei feminin programează sâmbătă toate cele cinci partide. Lucru firesc, având în vedere că miercurea viitoare avem etapă intermediară.
În direct la TVR 3 va fi, de la ora 17.30, cel mai interesant meci al rundei: Dinamo – CSO Voluntari. O partidă în care se joacă direct locul al treilea, ocupat acum de gazde. Un meci în care vom avea din nou sistemul challenge și în care dinamovistele vor să pună capăt înfrângerilor începute acum două etape, cu Târgoviște, acasă, și continuate în sala Rapid, contra giuleștencelor. Acum, e greu de dat o favorită la acest meci, probabil că totul depinde de forma prinsă de dinamovista Vulin, dar și de centrii oaspetelor, care într-o zi bună pot fi de netrecut.
Ziua de sâmbătă va fi deschisă de un meci cu o favorită certă: Volei Alba Blaj, în deplasarea de la Bacău. Partida va avea loc la ora 15.00.
De la ora 18.00, SCMU Craiova va avea o misiune foarte dificilă pe propriul teren în compania semifinalistei Cupei Challenge, CSM Lugoj. Un meci în care oaspetele pornesc ca favorite, însă trebuie să aibă mare grijă, pentru că de regulă în sport cele mai dificile partide sunt cele care urmează imediat după un mare rezultat, cum a fost cel de miercuri, cu Asterix AVO Beveren. Intervine relaxarea după euforia imensă care îmbrățișează orice jucător sau orice jucătoare după un mare succes și acesta este momentul în care intervine arta antrenorului pentru a readuce echipa cu picioarele pe pământ.
Tot de la ora 18.00, CSM Târgoviște va avea un meci care nu are cum să îi pună probleme, contra ultimei clasate, U Cluj.
Ultima partidă a etapei va avea loc de la ora 18.30 și se anunță foarte interesantă: FC Argeș – Rapid. Oaspetele pornesc ca favorite, însă sunt sigur că piteștencele își vor vinde scump pielea.
Divizia A1 (f): Programul etapei a 17-a a Diviziei A1 a campionatului 2022/ 2023
Sâmbătă, 11 februarie
15.00 CSM Știința Bacău – CSM Volei Alba Blaj – în direct AICI
17.30 Dinamo – CSO Voluntari 2005 – în direct la TVR 3
18.00 SCMU Craiova – CSM Lugoj – în direct AICI
18.00 CSM Târgoviște – U NTT Data Cluj – în direct AICI
18.30 FC Argeș – Rapid – în direct AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI</