Divizia A1 (f): Etapa a patra se joacă sâmbătă, iar reeditarea semifinalei Supercupei României va fi la TVR 3

Divizia A1 la volei feminin a ajuns în doar două săptămâni la etapa a patra. Care are cap de afiș meciul dintre Volei Alba Blaj și CSM Lugoj.

Partida de la Blaj este, de fapt, reeditarea semifinalei Supercupei României, când lugojencele au produs surpriza și s-au impus cu 3-1, începându-și astfel drumul încununat de primul trofeu din istoria clubului. Și atunci a fost un meci foarte echilibrat și nu e nici un motiv ca în această după-amiază, de la ora 17.30, să nu fie la fel. Pentru că formația din Blaj e una puternică prin definiție, în timp ce CSM Lugoj a devenit cu adevărat una din forțele campionatului. Echipa arată extraordinar de bine, transferurile făcute au întărit-o foarte mult și nu trebuie să fii mare specialist ca să îți dai seama că lugojencele vor avea un rol cuvânt extrem de important de spus în acest campionat. Din fericire, meciul de azi e în direct la TVR 3, așa că toată lumea va putea vedea la lucru două din forțele întrecerii interne.




În celelalte partide ale rundei, două sunt cu favorite certe, sau cel puțin așa par acum: CSM Târgoviște în fața dinamovistelor și CSO Voluntari împotriva Științei Bacău. Mai echilibrată se anunță întâlnirea dintre CSM București și SCMU Craiova, acolo unde nou-promovata va avea o sarcină dificilă împotriva oltencelor. Aici chiar cred că vom avea măcar patru seturi, pentru că echipele mi se par echilibrate și totul va depinde de forma de moment sau de inspirația unei jucătoare sau a alteia. Dacă e să vorbim de avantaje, gazdele au șansa de a juca într-o sală care e primitoare, dar care parcă îți inhibă puțin reflexele când joci pentru prima dată acolo – reperele sunt altele, pe nici o parte laterală nu ai tribune, așa cum e în majoritatea sălilor.

La rândul lor, oaspetele au avantajul de a-l avea la cârmă pe Marius Măcicășan, antrenorul care le-a condus pe majoritatea titularelor aflate de partea cealaltă a fileului și care le știe, în consecință, toate secretele tehnice.




Divizia A1 (f): Programul etapei a patra a campionatului 2022/ 2023

Sâmbătă, 12 noiembrie

17.00 CSM Târgoviște – Dinamo – în direct AICI

17.00 CSO Voluntari – CSM Știința Bacău – în direct AICI

17.00 CSM București – SCMU Craiova – în direct AICI

17.30 CSM Volei Alba Blaj – CSM Lugoj – în direct la TVR 3

U NTT Data Cluj – FC Argeș – amânat pentru 23 noiembrie




Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns