Mai târziu cu aproape o lună față de cât era prevăzut inițial – întârziere cauzată de programarea târzie a Campionatului Mondial feminin de volei – Divizia A1 la volei feminin are astăzi prima etapă. Și ea se anunță chiar foarte tare, cu cel puțin două meciuri care trebuie neapărat văzute de iubitorii voleiului. De altfel, unul va fi în direct la TVR 3.
Prima partidă a zilei de sâmbătă va avea loc de la ora 16.30, la Craiova. Echipa locală, cu un nou antrenor, Marius Măcicășan, și întărită față de sezonul trecut cu câteva achiziții valoroase, va primi vizita vicecampioanei CSM Târgoviște. O echipă care a avut un start de sezon la care nu se gândea, cu eșec în fața celor de la CSO Voluntari, în semifinalele Supercupei României. Oaspetele pornesc ca favorite în această după-amiază, dar asta nu înseamnă că nu va fi un meci frumos.
De la ora 17.00, campioana ediției 2018, CSM București, revine în prima divizie după perioada de inexistență din cauza unei decizii iresponsabile a conducătorilor de atunci ai clubului. Primul meci din sala ”Elite”, tradiționala sala de sub Mall în care s-a câștigat cu Cupa Challenge, în 2016, va fi disputat împotriva celor de la ”U” Cluj. Oaspetele s-au întărit cu ceva jucătoare din străinătate față de sezonul trecut, când nu au obținut nici o victorie pe prima scenă, așa că va fi un meci destul de echilibrat.
Tot de la ora 17.00 se va juca CSM Știința Bacău – FC Argeș, o reeditare a ”mini-meciului” din Cupa României, întrerupt miercuri după ce antrenorul formației oaspete, Bogdan Paul, a retras echipa de pe teren la scorul de 4-4 în primul set din cauza suprafeței de joc alunecoase. Culmea e că și acum se va juca în aceeași sală, dar probabil că vor fi condiții mai bune de joc, gazdele fiind deja puse în temă.
De la ora 18.30 începe adevăratul ”meci șoc” al zilei de sâmbătă: CSM Lugoj – Rapid. Câștigătoare ale Supercupei României acum o săptămână, gazdele vor folosi acest prilej pentru a celebra victoria alături de suporteri. Dar după aceea, vor avea de disputat un meci mare cu echipa care s-a întărit cel mai mult în această perioadă, Rapid. E chiar o partidă deschisă oricărui rezultat, cu oaspetele pornind ca favorite, după părerea mea.
Ultima partidă a acestei etape va avea loc duminică, de la ora 15.00 și va fi transmisă în direct la TVR 3. Nici nu avea cum să nu fie la televizor, având în vedere că se vor întâlni campioana de anul trecut, Volei Alba Blaj și finalista Supercupei României, CSO Voluntari. Chiar se anunță un meci foarte interesant și sunt foarte curios să văd cum s-au refăcut psihic ambele echipe după acea competiție.
După cum ați văzut, avem doar cinci meciuri pe etapă. Asta deoarece, după retragerea Daciei Mioveni din campionat, am rămas cu doar 11 formații. Drept urmare, una dintre ele stă, iar în etapa inaugurală cea care va privi la celelalte competitoare va fi Dinamo.
Divizia A1 (f): Programul primei etape a campionatului 2022/ 2023
Sâmbătă, 29 octombrie
16.30 SCMU Craiova – CSM Târgoviște – în direct AICI
17.00 CSM București – U NTT Data Cluj – în direct AICI
17.00 CSM Știința Bacău – FC Argeș – în direct AICI
18.30 CSM Lugoj – Rapid – în direct AICI
Duminică, 30 octombrie
15.00 CSM Volei Alba Blaj – CSO Voluntari 2005 – în direct la TVR 3
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal