Divizia A1 (m): Arcada Galați poate cuceri vineri al patrulea titlu consecutiv. Meciul cu Dinamo va fi în direct la TVR 3

Jucătorul Arcadei Galați, Raic în atac în meciul cu Dinamo

Aflată la doar două seturi distanță de al patrulea titlu consecutiv de campioană a Diviziei A1 la volei masculin, Arcada Galați poate face azi hora bucuriei în sala Dinamo.




De la ora 16.00, în direct la TVR 3, primele două clasate se vor înfrunta în etapa a treia a play-off-ului (grupa 1-4). Situați pe locul secund, la 11 puncte în spatele liderului, Arcada, bucureștenii vor încerca să schimbe istoria ultimelor întâlniri, care spune că gălățenii i-au bătut de câte ori i-au prins în acest sezon (de două ori în campionat și de două ori în sferturile de finală ale Cupei României).

Arcada Galați, cea mai constantă echipă a ultimilor ani – iar constanța a fost la vârf, nu la mijlocul clasamentului – poate cuceri azi al patrulea titlu consecutiv și primul cucerit atât de devreme, cu trei etape înaintea finalului campionatului. Dacă va reuși să ia aurul, pentru antrenorul Sergiu Stancu va fi al cincilea titlul consecutiv de campion ca tehnician, pentru că el a condus-o în campionatul 2017/ 2018 pe Tricolorul Ploiești spre aceeași performanță.

Cea de-a doua partidă a rundei a treia a play-off-ului va avea loc sâmbătă, de la ora 16.30, în sala ”Mihai Viteazul” din București, acolo unde Steaua va întâlni pe SCMU Craiova, într-un meci foarte important pentru un loc pe podium. Fără victorie în play-off, steliștii vor juca împotriva unei echipe cu moralul foarte sus, care vine după excepționala revenire de la 0-2 la 3-2 cu Dinamo, pe propriul teren, dar și după o prestație foarte bună în două seturi la Galați, cu Arcada. Va fi chiar un meci de urmărit și vă invit să faceți tot ce puteți pentru a veni la această partidă dacă sunteți în București, desigur. Chiar dacă și transmisiunea pe Youtube asigurată de clubul Steaua este una foarte bună, nimic nu se compară cu emoția unui meci trăit live, în sală.




Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns