
Primul meci al etapei a doua a Diviziei A1 de volei masculin s-a încheiat cu un rezultat surprinzător.
Dinamo a învins cu scorul de 3-1 Steaua în derby-ul bucureștean care pe vremuri dădea echipa campioană. A fost un rezultat surprinzător având în vedere startul de sezon al celor două echipe: dinamoviștii pierduseră cu 3-1 la Dej, iar steliștii învinseseră clar una dintre candidatele la titlu, Tricolorul Ploiești.
Restul partidelor din această etapă vor avea loc sâmbătă, cel mai interesant meci părând a fi Tricolorul Ploiești – CSM U Craiova.
Divizia A1 (m): Programul și rezultatele etapei a doua
Vineri, 13 octombrie
Dinamo – Steaua 3-1 (25-22, 21-25, 28-26, 25-22)
Sâmbătă, 14 octombrie
Ora 17.30: CSU UV Timişoara – CSM Bucureşti
Ora 14.00: CSS 2 CNE Baia Mare – Arcada Galaţi
Ora 18.00: Tricolorul Ploieşti – SCMU Craiova
Ora 18.00: Ştiinţa Explorări Baia Mare – Unirea Dej
Ora 12.00: „U” Cluj – Volei Municipal Zalău