
Ajuns la a cincea etapă, campionatul Diviziei A1 la volei masculin are drept cap de afiș derby-ul dintre Dinamo și Steaua. Acesta va fi transmis în direct la TVR 3, duminică.
Până duminică, avem cinci meciuri programate sâmbătă. În două dintre ele gazdele nu ar trebui să aibă nici o problemă să se impună. Rapidul pornește ca mare favorită în fața formației CSM Suceava (ora 12.00, sala Giulești), iar Arcada Galați probabil că își va face în fața Științei București ultimele reglaje pentru meciul de miercuri, din Cupa CEV.
Și la Dej gazdele, Unirea, pornesc favorite în fața Universității Cluj, o echipă cu multe fluctuații. Dar tocmai acestea o fac imprevizibilă.
Ceva mai echilibrat se anunță a fi meciul dintre SCM Zalău și CSM Constanța. Gazdele au un start de sezon foarte bun, însă nici nou-promovata nu trebuie trecută cu vederea. Tocmai de aceea, nu ar fi exclus ca jucătorii de la malul mării să le facă zile fripte gazdelor.
CITEȘTE ȘI: MVP-ul și Echipa Etapei a patra a Diviziei A1 la volei masculin
Cel mai echilibrat meci al zilei de sâmbătă mi se pare a fi SCMU Craiova – Explorări Baia Mare. Desigur, gazdele pornesc ca favorite, însă oaspeții au evoluții foarte bune în acest an. Cu un ridicător care a jucat și a făcut-o bine la Mondiale, cu extrema Marius Cheagă parcă în forma carierei și cu Mihai Tarța care uneori este de neoprit în atac, formația lui Marius Botea ar putea să le dea serioase bătăi de cap oltenilor conduși magistral din teren de Laurențiu Lică, jucătorul fără vârstă, doar cu seriozitate și talent.
Runda se va încheia duminică, la TVR 3, acolo unde de la ora 15.00 Dinamo și Steaua vor disputa o nouă ediție a unui derby de tradiție. Acum cinci săptămâni, în semifinalele Supercupei, dinamoviștii s-au impus cu scorul de 3-0, dar niciodată nu este bine să te iei după primele partide ale sezonului, căci toate echipele se află încă în căutarea formulei ideale sau în a sudării relațiilor de joc. Ambele formații au avut un start de sezon bun în campionat, ba Steaua e chiar lideru, cu patru victorii din tot atâtea meciuri disputate, iar forma bună arătată în runda trecută, când a spulberat Rapidul, ne dă speranțe că vom asista la un meci foarte spectaculos.
Divizia A1 (m): Programul etapei a cincea a campionatului 2022/ 2023
Sâmbătă, 5 noiembrie
12.00 Rapid – CSM Suceava – în direct AICI
17.00 CSM Arcada Galați – CSU Știința București – în direct AICI
17.30 SCMU Craiova – Știința Explorări Baia Mare – în direct AICI
18.00 Unirea Dej – ”U” Cluj – în direct AICI
18.00 SCM Zalău – CSM Constanța – în direct AICI
Duminică, 6 noiembrie
15.00 Dinamo – Steaua – în direct la TVR 3
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal