Divizia A1 la volei masculin programează sâmbătă toate cele cinci meciuri. Cap de afiș e derby-ul de la Baia Mare.
Explorări Baia Mare și Volei Municipal Zalău vor juca derby-ul rundei, un meci pentru locul 2. De la ora 16.30, în direct la DigiSport 4, cele două formații se vor afla față în față și vor încerca să ia o opțiune pentru terminarea pe poziția a doua în sezonul regulat. O victorie a zălăuanilor nu numai că le va asigura un avans de 5 puncte în fața băimărenilor, dar i-ar ține și în plasa Craiovei, care în acest moment are doar două puncte avans în fața vicecampionilor ediției trecute. Dacă vor învinge cu 3-0 sau 3-1 băimărenii, aceștia vor trece cu un punct peste adversarii lor de azi.
Un alt meci interesant se dispută la București, între Dinamo și ”U” Cluj, o victorie a ardelenilor ducându-i pe dinamoviști pentru prima dată în istorie pe ultima poziție a clasamentului. Cum partida va fi fără spectatori, meciul se anunță chiar foarte echilibrat.
Liderul clasamentului, CSM U Craiova, are șansa de a-și reveni după prima înfrângere din campionat și de a-și repara moralul în fața propriilor suporteri, contra nou-promovatei Tricolorul Ploiești, care pare să-și fi asigurat locul 6 în clasament.
Divizia A1 (m) – programul etapei a 19-a
VCM Piatra Neamț – Tomis Constanța 3-0 (25-0, 25-0, 25-0)
Sâmbătă
Ora 16.00: Dinamo – ”U” Cluj
Ora 16.30: Explorări Baia Mare – Volei Municipal Zalău (în direct la DigiSport 4)
Ora 17.00: Arcada Galați – AS Volei Club Caransebeș
Ora 17.30: SCM U Craiova – LMV Tricolorul Ploiești
Ora 18.00: CSM București – Unirea Dej