
Am avut o etapă chiar fierbinte în Divizia A1 la volei masculin. Runda a doua nu a avut nici un meci de trei seturi. În schimb, jumătate dintre meciuri s-au încheiat cu scorul de 3-2. La Galați partida a fost marcată de un mare scandal.
O să încep chiar cu această partidă, de la Galați, dintre Arcada și Dinamo. De la început se știa că va fi un meci tare, pentru că atunci când se întâlnesc două favorite certe la titlu nu poate fi altfel. În plus, cele două echipe jucaseră și finala Supercupei României, o dovadă în plus că erau în formă. Tocmai de aceea, au fost delegați arbitri internaționali și tocmai de aceea nu cred că a fost nimeni care să se mire că partida s-a dus în cinci seturi.
Dacă vă întrebați de ce întâlnirea nu a fost televizată, explicația e simplă. În aceeași rundă s-a disputat un alt meci tare, Steaua – SCMU Craiova, iar TVR, postul care are drepturile de transmisie pentru principalul meci al etapei a fost nevoit să aleagă dintre ele două. Bănuiesc – e doar o părere 100% personală, nu am nici o confirmare oficială că așa ar fi fost – că s-a optat pentru televizarea meciului de la București deoarece transmiterea lui costa mai puțin. Una e să duci carul de transmisiune din București câteva cartiere mai încolo și alta la peste 200 de kilometri de Capitală, cu diurne, deplasări și așa mai departe. În plus, partida Steaua – SCMU Craiova chiar era o alegere bună din punct de vedere sportiv, mai ales că ne aflăm la startul campionatului, așa că nu cred că are rost vreo plângere în acest sens.
Ce s-a întâmplat, cred că știe o țară întreagă, nu cred că vin eu luni, la două zile după incident și vă spun noutăți. La scorul de 16-15 pentru Dinamo în decisiv, extrema Cuk Bozidar atacă în palmele falsului gazdelor, Malescha, iar din mâinile acestuia mingea lovește tija. Dinamoviștii se bucură, Malescha știe că a greșit și trage furios de fileu (în transmisiunea live asigurată de clubul gazdă se vede cum numărul 11 – Malescha – trage de fileu după terminarea fazei la 15-16 în decisiv AICI AVEȚI LINK), însă arbitrul principal Darius Meșca fluieră aut, nu bloc-aut, arătând că mingea a fost atacată direct în tijă.
Înregistrarea pusă la dispoziție de clubul Dinamo – toți statisticienii își înregistrază meciurile dintr-unul din capetele terenului, iar cel de la Dinamo se afla chiar pe direcția de atac a echipei sale – demonstrează clar că arbitrul a greșit. Mai mult, se poate spune că a viciat rezultatul, pentru că în loc ca Dinamo să câștige meciul cu acea minge, scorul a devenit egal, iar pe fondul nervozității bucureștenilor aceștia au văzut și un roșu, așa că Arcada a ajuns la minge de meci, fructificată ulterior de gazde. Vedeți mai jos înregistrarea fazei, derulată cu încetinitorul, e a treia postare din succesiunea de mai jos.
Vezi această postare pe Instagram
Din păcate așa s-a scris istoria unui meci altfel foarte foarte spectaculos. În loc să rămânem cu performanța excepțională reușită de centrul dinamovist Bela Bartha, de exemplu, care și-a trecut în cont nu mai puțin de 23 de puncte (dintre care 9 blocaje!) contra campioanei, sau cu prestația de ansamblu a jucătorilor ambelor echipe, care au oferit un adevărat recital de volei pe teren, rămânem cu impresia unui rezultat viciat de arbitru.
Știu că în sport lumea e tentată să vadă lucrurile în alb și în negru, dar uneori ele pot fi și gri. Uneori un arbitru poate greși pur și simplu. Așa cum cred că s-a întâmplat în acest caz (recunosc, nu am văzut meciul, doar această ultimă fază, deci nu pot emite păreri referitoare la modul general de arbitraj). Chiar nu cred că într-o perioadă în care totul este filmat cineva schimbă la ultima minge câștigătoarea unui meci, doar pentru că poate. În general, un arbitru dacă vrea să ”te facă” la volei nu te lasă să ai minge de meci, te toacă pe tot parcursul partidei sau măcar al setului și sigur nu ajungi acolo.
Dincolo de acest final, trebuie spus că meciul dintre Arcada și Dinamo a demonstrat că cele două formații într-adevăr sunt candidate autorizate la titlu și cu siguranță ne vor oferi și alte meciuri spectaculoase în acest sezon. Gălățenii au deja experiență în astfel de lupte, chiar dacă au făcut câteva implanturi în echipă, pe care antrenorul Sergiu Stancu încearcă și de cele mai multe ori reușește să le includă cu succes în planul de joc. E doar o problemă de timp ca totul să fie sudat.
De partea cealaltă, Dinamo pare mai puternică decât oricând. Antrenorul spaniol Fernando Munoz Benitez a construit o echipă care, după părerea mea, e cea mai tare din ultimii ani de la acest club.
Au jucat pentru Arcada: Malescha (17), Butnaru (11), Bala (10), Rață (7), Smits (6), Magdaș (6), Sobirov (5), Madsen (5), Bartunek (4), Talpă (1), Lescov (-), Mihălescu (-), Cristudor (libero), Kantor (libero). Antrenor: Sergiu Stancu.
Au jucat pentru Dinamo: B. Bartha (23), Cherbeleață (15), Mihalcea (15), Cuk (11), Felix (10), Gommans (6), Sanchez (4), Ramirez (3), Bălean (1), Thondike (-), Watanabe (libero). Nu au jucat: Ghionea, Mocanu (libero). Antrenor: Fernando Munoz Benitez.

Steaua și SCMU Craiova au prelungit suspansul până în setul cinci
La București, Steaua și SCMU Craiova au oferit un alt meci spectacol. Fiecare echipă a trecut pe rând la conducerea partidei, câștigând pe rând câte un set. Ca să glumesc un pic, steliștii au fost mai inspirați și le-au ales pe cele impare, lucru care s-a dovedit a fi câștigător, căci un meci are cinci seturi. Drept urmare că gazdele s-au impus cu 3-2. Dar dincolo de scor, rămânem cu prestațiile foarte bune ale lui Ciprian Matei – un adevărat tunar pentru învingători, cu 20 de puncte în cont – dar și ale centrilor Robert Vologa (Steaua) sau Lupu (SCMU Craiova), care au reușit în total 11 blocaje (5 jucătorul echipei gazdă și 6 cel al echipei oaspete). Una peste alta, am asistat la un meci foarte frumos și disputat, în care s-a văzut că formațiile se află încă la început de campionat, atunci când încă se rodează sistemele de joc. Totuși, a fost o partidă care ne-a demonstrat că și în acest an cele două echipe se vor afla în lupta pentru podium, dacă nu cumva chiar pentru titlu.
Au jucat pentru Steaua: C. Matei (20), Iftime (13), Vologa (12), Peța (12), Sobala (5), Kostic (2), Wilson (1), Pokersnik (1), Lakcevic (libero). Nu au jucat: Baziliuc-Iordache, Cl. Dumitru, Bontea, Păun (libero). Antrenor: Bogdan Kotnik.
Au jucat pentru SCMU Craiova: Vinicius Dos Santos (16), Șt. Lupu (15), Lică (10), R. Călin (10), Kovacevic (7), Pantic (4), Viiber (2), Cîrlogănescu (-), Teleleu (-), Diaconescu (libero). Antrenor: Dănuț Pascu.


Rapid a avut emoții doar un set
Tot la București, dar în sala Romsilva, Rapidul a început mai greoi și s-a trezit condusă cu 1-0 la seturi de o ambițioasă echipă a Științei. Apoi, treptat lucrurile au intrat pe făgașul normal, străinii giuleștenilor au început să arate de ce au fost aduși la echipă – la Rapid limba română e minoritară în acest campionat – și oaspeții s-au impus cu scorul de 3-1. Dar a fost un meci care a arătat nu atât forța rapidiștilor – era de așteptat să câștige – cât mai ales unele slăbiciuni ale lor, care trebuie remediate dacă vor dori să se bată cu șanse la primele patru locuri.
Au jucat pentru Știința: Dediulescu (17), T. Aciobăniței (13), R. Năstase (10), Kowalewski (10), Zbengheci (4), Breban (2), Mărgineanu (-), Manda (-), Cozonac (libero). Nu au jucat: Radu, T. Constantinescu, Șt. Cătălin (libero). Antrenor: George Carpen
Au jucat pentru Rapid: Bernudez (14), Madaloz (14), Maia Gomes (9), Rocha Pereira (8), C. Bartha (5), Pilan Rodriguez (4), Dinculescu (3), Kovacevic (2), A. Ion (-), Arroyo (libero), Ciubotaru (libero). Nu au jucat: Skruders, D. Chițigoi. Antrenor: C. Chițigoi.

CSM Zalău, victorie importantă la Baia Mare
La Baia Mare a avut loc un meci foarte frumos și echilibrat. Echipa gazdă, Explorări, a primit vizita formației SCM Zalău, una dintre cele mai în formă ale startului de sezon. Oaspeții s-au impus, dar numai după o luptă înverșunată cu o formație, cea gazdă, care anul acesta va fi o nucă foarte greu de spart. Echipa lui Marius Botea pare mult mai închegată față de sezonul trecut, lucru firesc, având în vedere că față de 2021/ 2022 în formula de start e o singură noutate, centrul Hepburn. Antrenamentele sudează echipa, iar băimărenii profită la maximum de faptul că au avut la dispoziție mai mult de un an de lucru împreună. Iar acest lucru s-a văzut, seturile fiind foarte strânse. Mai mult, gazdele pot suspina după punctul scăpat printre degete, ei conducând cu 24-22 în setul patru…
Zălăuanii, la rândul lor, sunt exact în situația inversă celor de la Explorări. Practic, din echipa de anul trecut au rămas doar centrul Vlad Cuciureanu și liberoul de rezervă, Cristian Porumb, așa că omogenizarea era de așteptat să dureze. Cumva, însă, ea s-a făcut mai repede decât mă așteptam, iar ardelenii au surprins în acest start de campionat. Iar unul dintre secretele acestor meciuri foarte bune este valoarea excepțională a oamenilor din preluare: secunzii Pupart și Stojsavljevic și liberoul Mărieș. Cu preluare bună, de foarte multe ori perfectă chiar, ridicătorul Filip Constantin poate dezvolta atacul cum dorește, iar rezultatele se văd pe tabelă și în clasament.
Au jucat pentru Explorări: Cheagă (21), M. Tarța (15), Aldea (14), S. Dragomir (11), Hepburn (5), Taboada (2), Silvășan-Pașca (5), Catrina (-), Crișan (libero). Nu au jucat: M. Talpă, Badea, Ad. Săvoiu (libero). Antrenor: Marius Botea.
Au jucat pentru SCM Zalău: Al. Ionescu (14), Stojsavljevic (14), Cuciureanu (12), Pupart (12), Buzduhan (6), Cveticanin (6), F. Constantin (-), Ocunschi (-), Mărieș (libero). Nu au jucat: Bode, Vasian, Grigoraș, A. Ana, Porumb (libero). Antrenor: Dragan Kobilyski.

CSM Suceava, prima victorie în Divizia A1 după 12 ani
Am lăsat la urmă nou-promovatele în Divizia A1, CSM Suceava și CSM Constanța. Prima echipă este una dintre performerele etapei. Sucevenii au învins cu scorul de 3-2 pe ”U” Cluj, răsturnând toate pronosticurile. În sport rezultatele anterioare atârnă destul de greu în picioarele jucătorilor, iar dacă o formație întâlnește, la un interval de doar două săptămâni, ca în acest caz, o echipă care a zdrobit-o – în Cupa României clujenii nu au avut nici o problemă să se impună cu 3-0 – de regulă rezultatul se repetă. Numai că de data aceasta moldovenii au lăsat emoțiile deoparte, au jucat cum au învățat la antrenamente, au condus cu 1-0 și cu 2-1 și apoi, în decisiv, au dat lovitura, impunându-se cu 15-11 și obținând prima victorie pe prima scenă pentru Suceava după 12 ani.
Au jucat pentru CSM Suceava: D. Pop (15), Gontariu (13), Al. Roman (6), Al. Dragomir (6), Ciubotaru (6), Boghean (4), Verciuc (1), Tofan (1), Sasu (-), Platon (libero). Nu au jucat: Hortopeanu, Andrușca, Curic (libero). Antrenor: Tudor Orășanu.
Au jucat pentru ”U” Cluj: Negrean (16), Neag (15), Varga (11), Iov (10), R. Tănase (7), Purcaru (4), Onofrei (2), Verciuc (-), Popovici (libero). Nu au jucat: Dăineanu, Savu, Mocan, Pițigoi, Borod (libero). Antrenor: Milan Bratic.

CSM, victorie la revenirea voleiului de prima ligă în Constanța
Tot după o foarte lungă perioadă de timp – 7 ani în acest caz – au văzut un meci de primă divizie și s-au bucurat de o victorie și fanii voleiului constănțean. CSM Constanța s-a impus cu scorul de 3-1 în fața Unirii Dej într-o partidă în care secunzii gazdelor, Vidoni (22 de puncte) și Darlaczi (15 puncte) au făcut legea.
Au jucat pentru Constanța: Vidoni (22), Darlaczi (15), A. Grigore (11), Druță (11), St. Jean (8), Arquez (4), Frîncu (2), Muscina (1), Ad. Manole (-), Gavriz (libero). Nu au jucat: Asmarandei, Pavel, Cămui (libero). Antrenor: Răzvan Parpală
Au jucat pentru Unirea Dej: Suson (17), A. Grigoraș (11), Simoes (11), M. Preda (9), S. Micu (4), S. Bratu (3), Peemuller (3), Vîrlan (2), Balai (-), Ștreangă (-), D. Câmpean (-), Urian (libero). Antrenor: Ovidiu Tamaș.

Divizia A1 (m): Rezultatele etapei a doua a campionatului 2022/ 2023
Sâmbătă, 15 octombrie
CSM Suceava – ”U” Cluj 3-2 (25-23, 21-25, 25-23, 20-25, 15-11)
CSU Știința București – Rapid 1-3 (25-23, 14-25, 18-25, 21-25)
Știința Explorări Baia Mare – SCM Zalău 1-3 (21-25, 25-23, 23-25, 24-26)
Steaua – SCMU Craiova 3-2 (25-21, 22-25, 25-16, 14-25, 15-7)
CSM Arcada Galați – Dinamo 3-2 (23-25, 26-24, 22-25, 25-21, 18-16)
CSM Constanța – Unirea Dej 3-1 (25-15, 25-19, 25-27, 25-23)
Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal