Divizia A1 (m): Etapa a noua are meciuri tari și în lupta pentru podium și pentru evitarea retrogradării. Programul Etapei

SCM Zalău va juca acasă cu SCMU Craiova

Etapa a noua a Diviziei A1 la volei masculin se întinde pe durata a trei zile, dar are meciuri interesante în toate acestea. O partida va fi în direct la TVR 3, dar deja sper că asta a devenit o obișnuință pentru iubitorii voleiului. 




Sâmbătă, cel mai interesant și echilibrat meci se anunță cel din sala Romsilva, între două echipe care luptă pentru evitarea retrogradării: Știința București și CSM Suceava. Gazdele sunt singura formație fără victorie în acest campionat, iar oaspeții au învins cu 3-2 la începutul sezonului pe ”U” Cluj, acesta fiind trio-ul din care se vor alege, cel mai probabil, cele două retrogradate la finalul campionatului. Partida dintre Știința și CSM Suceava va avea loc la ora 16.00.

Tot în București vor mai avea loc două meciuri. Unul, de la ora 14.00, va avea loc în sala Rapid, între echipa gazdă și Explorări Baia Mare. Ambele formații sunt în creștere evidentă față de sezonul trecut, dar cred că giuleștenii au prima șansă, nu neapărat că joacă acasă, pentru că una e ce vedeți în tribune la fotbal sau handbal la Rapid și alta ce se întâmplă, de fapt, la volei, din păcate. Oricum, este un meci care merită văzut, pentru că Baia Mare, în acest an, este o echipă foarte solidă, dar și bine articulată.

De la ora 16.00, Dinamo va primi vizita formației Unirea Dej și în mod evident gazdele pornesc cu prima șansă, mai ales că au și acel moral foarte bun pe care ți-l dă întotdeauna poziția de lider al clasamentului.

Ziua de sâmbătă se încheie cu un meci în care Arcada Galați nu ar trebui să aibă nici o problemă cu Universitatea Cluj. Știu, ca și voi, că mingea e rotundă și orice se poate întâmpla într-o partidă, dar uneori la volei diferența de valoare dintre două echipe e prea mare ca să poată fi pusă în aplicare această teorie.

Duminică, de la ora 15.00, vom avea un meci care chiar merită urmărit. Mai ales că e pe TVR 3, dar și pentru că valoarea echipelor anunță un spectacol pe cinste. SCM Zalău și SCMU Craiova se întâlnesc în partida care e capul de afiș al partidei. Un meci pe care zălăuanii trebuie să-l câștige dacă vor să-și dovedească lor că pot lupta pentru locurile 1-4. Misiunea lor va fi, însă, foarte dificilă, pentru că oltenii formează o echipă foarte puternică, pe care o văd favorită în această partidă. Va fi interesant de văzut cum s-au recuperat după eșecul de acasă cu Dinamo, din etapa trecută, însă cred că la experiența lor au trecut cu bine peste ea.

SCM Zalău va juca acasă cu SCMU Craiova
SCM Zalău va juca acasă cu SCMU Craiova (FOTO: Facebook/ SCM Zalau Volei)

Etapa se va încheia cu partida de luni, dintre CSM Constanța și Steaua. Meciul va avea loc de la ora 18.00 și a fost amânat pentru că steliștii au jucat joi în Israel și nu era normal să joace la 48 de ore la Constanța. Probabil că dacă CSM Constanța nu avea duminică meciul din Cupa României cu Explorări Baia Mare (ora 12.00), atunci partida ar fi avut loc atunci. Dar așa, vom mai avea o zi cu volei, ceea ce chiar nu cred că deranjează pe cineva, mai ales că ambele echipe sunt spectaculoase, iar transmisiunea video de la Constanța chiar este mereu una de nivel înalt.




Divizia A1 (m): Programul etapei a noua a campionatului 2022/ 2023

Sâmbătă, 3 decembrie

14.00 Rapid – Știința Explorări Baia Mare – în direct AICI

16.00 Dinamo – Unirea Dej – în direct AICI

16.00 CSU Știința București – CSM Suceava – în direct AICI

17.00 CSM Arcada Galați – ”U” Cluj – în direct AICI

Duminică, 4 decembrie

15.00 SCM Zalău – SCMU Craiova – în direct la TVR 3

Luni, 5 decembrie

18.00 CSM Constanța – Steaua – în direct AICI




Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns