
Divizia A1 la volei masculin a început cu o semi-surpriză. Dinamo s-a salvat in extremis de la prima înfrângere din anul 2021. Ultimul meci al rundei, Rapid – Steaua, este programat luni. El va începe la ora 17.00 și va fi transmis în direct la TVR 3.
În cel mai spectaculos meci al rundei inaugurale, Explorări Baia Mare a condus cu 2-0 la seturi pe Dinamo, recenta câștigătoare a Supercupei României. Bucureștenii au revenit incredibil, salvând chiar patru mingi de meci în setul al patrulea. S-au impus cu 3-2, dar au pierdut un punct care ar putea cântări mult spre final, atunci când se vor alege premiantele. Cei doi falși de pe teren, Mihai Tarța, de la gazde, respectiv Gabriel Cherbeleață, de la oaspeți, au fost cei mai buni marcatori ai partidei. Primul a strâns 28 de puncte – record al etapei -, iar cel de-al doilea a reușit 24 de puncte.
Au jucat pentru Explorări: Tarța (28), S. Dragomir (12), Moreira (10), Klochko (9), Silvășan-Pasca (10), Taboada (6), Cheagă (-), Badea (-), Catrina (-), Crișan (libero). Nu au jucat: Aldea, M. Talpă, Săvoiu (libero)
Au jucat pentru Dinamo: Cherbeleață (24), Cuk (19), Gommans (16), Kovacevic (12), Mihalcea (11), Cr. Bartha (3), Pașcan (1), Al. Ionescu (-), F. Constantin (-), Mărieș (libero). Nu au jucat: Goic, Manoogian (libero)

Bălean, revenire spectaculoasă în campionat
Condusă din teren remarcabil de Rareș Bălean, revenit în țară după doi ani în Germania, la VfB Friedrichshafen, SCM Zalău s-a impus la Timișoara cu 3-0, în fața unei echipe care s-a agățat de fiecare minge. A rezultat un meci spectaculos, în care internaționalul român a reușit 22 de puncte.
Au jucat pentru UVT Timișoara: Rodina (10 p), Clain (9), Drăgan (8), Vârlan (8), Bădiceanu (5),Moroșan (3), R. Preda (-), Cecoi (-), Boldiș (libero). Nu au evoluat: Reitmayer, Moraru, Duță, Gologăneanu (libero).
Au jucat pentru SCM Zalău: Bălean (22 p), Minic (9), Cuciureanu (6), Coasă (9), Iliev (6), Palacios Santos (1), Mărgineanu (1), Kovalchuk (1), Bello Ruivo (libero). Nu au evoluat: Balu, Mihălescu, B. Preda, Râpeanu, Porumb (libero),
SCMU Craiova s-a impus la București, cu Știința
La București, Știința a primit vizita uneia dintre eternele favorite la titlu, SCMU Craiova. Condusă din teren de veteranul Laurențiu Lică (41 de ani), care și-a trecut în cont 12 puncte, formația vizitatoare s-a impus cu scorul de 3-0. La gazde a fost titular și centrul Răzvan Olteanu, cel care în primăvară anunțase că se retrage din activitate. Dar prima dragoste nu se uită, așa că el a semnat cu formația antrenată de George Carpen și a avut o evoluție foarte bună, strângând 7 puncte.
Au jucat pentru Știința: Druță (11 p), Didorciuc (8), Năstase (7), Olteanu (7), Kowalewski (4), Breban (1), A. Ion (-), Manda (-), Șugubețu (-), C. Kosinski (libero). Nu au evoluat: Păun (libero), Zbengheci, Ciubotaru.
Au jucat pentru SCMU Craiova: Krisko (14), Lică (12), Călin (7), Pupart (6), B. Bartha (5), Halilovic (3), Lupu (2), Diaconescu (libero). Nu au evoluat: Grigorie, Georgescu, Szot, Cârlogănescu.

Arcada Galați, victorie cu nou-promovata Olimpia Titanii
La Galați, Arcada a făcut o bună repetiție pentru meciul de miercuri, din Cehia, din returul primului tur preliminar al Ligii Campionilor. Adversară i-a fost Olimpia Titanii, formație care a jucat primul meci în Divizia A1 din istoria sa și care a dat o replică foarte bună campioanei ultimelor trei ediții. Dacă gazdele au rulat tot lotul cu excepția lui Sestan, care a acuzat o mică accidentare, de la oaspeți merită remarcată revenirea în prima ligă a portughezului Maia Gomes, fost doi ani la Dinamo, dar și debutul în prima ligă a foarte tinerilor David Dinculescu (17 ani) și Tudor Aciobăniței (17 ani), acesta din urmă fiind fratele mult mai celebrului Adrian Aciobăniței.
Au jucat pentru Arcada: Raic (11), Toro (10), Bala (9), Talpă (8), Bissette (7), Rangel (3), Butnaru (1), Rață (-), Darlaczi (-), Teleleu (-), Kantor (libero). Nu au evoluat: Cristudor (libero), Sestan
Au jucat pentru Olimpia Titanii: Maia Gomes (12), Fernando Pilan (10), Dinculescu (8), Turanjanin (3), Yuriy Kruzhkov (3), Tudor Aciobăniței (1), Edvins Skruders (1), Santiago Arroyo (libero). Nu au jucat: Matei Platon, Tudor Constantinescu, Daniel Chițigoi.
Unirea Dej, victorie fără emoții la Cluj-Napoca
Ultimul meci al zilei de sâmbătă s-a disputat la Cluj-Napoca, acolo unde Unirea Dej nu le-a lăsat nici o șansă gazdelor. Oaspeții, cu o formație mult schimbată față de trecuta ediție de campionat, s-au impus cu scorul de 3-0, având în Andrei Grigoraș (22 de puncte) cel mai bun jucător.
Au jucat pentru U Cluj: Negrean (9), Dăineanu (6), Neag (5), Voinea (4), Warzywoda (3), Iov (2), Tănase (2), Popovici (libero – 1), Moisa (-), Verciuc (-). Nu au evoluat: Baycov, Varga, Onofrei, Șoloc, Muraru, Ad. Pop, Mocan, Semerian (libero)
Au jucat pentru Unirea Dej: Grigoraș (22), Micu (13), Suson (6), Holotă (6), Curuia (6), Bratu (2), Urian (libero). Nu au evoluat: S. Grigoraș, Câmpean, D. Pop, Balai, A. Ana, G. Pop (libero).

Divizia A1 (m): Programul și rezultatele primei etape a campionatului 2021/ 2022
Sâmbătă, 9 octombrie
CSU UV Timișoara – SCM Zalău 0-3 (16-25, 21-25, 24-26)
CSU Știința Bucuresti – SCMU Craiova 0-3 (20-25, 22-25, 17-25)
Arcada Galați – Olimpia Titanii 3-0 (25-19, 25-18, 25-20)
Explorări Baia Mare – Dinamo 2-3 (25-22, 25-21, 18-25, 30-32, 9-15)
”U” Cluj – Unirea Dej 0-3 (15-25, 16-25, 19-25)
Luni, 11 octombrie
17.00 Rapid – Steaua – în direct la TVR 3
Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal
One thought on “Divizia A1 (m): Explorări Baia Mare a luat un punct dinamoviștilor. Rezultatele primei etape”