
Faza a doua a Diviziei A1 la volei masculin debutează sâmbătă, cu meciurile din grupele 5-8 și 9-12.
În prima grupă, în care miza este ocuparea locului 5, care asigură prezența în cupele europene, vom avea un derby bucureștean, Olimpia Titanii – Știința și unul zonal: SCM Zalău – Explorări Baia Mare. În ambele partide favorite pornesc gazdele.
Olimpia a învins în ambele meciuri pe Știința în sezonul regulat și caută un al treilea succes în fața unei echipe care a prin in extremis calificarea în grupa 5-8. Se anunță un meci foarte interesant în bătrâna sală Olimpia.
La Zalău, SCM vrea să obțină victoria și să înceapă asaltul către poziția de cupă europeană, singura care ar mai putea salva ceva dintr-un sezon care pentru o echipă cu pretențiile și cu valoarea zălăuanilor cred că poate fi caracterizat drept dezastruos, chiar dacă formația a jucat în semifinalele Cupei României.
Meci important în lupta pentru evitarea retrogradării
În grupa 9-12, la București, în sala Rapid, se va disputa un meci foarte important în lupta pentru evitarea retrogradării. Ocupanta penultimului loc, la șapte puncte în spatele Rapidului, Universitatea Cluj are nevoie măcar de un punct pentru a putea spera în continuare la salvare. Așadar, la ora 16.00, dacă sunteți în București, puteți merge cu încredere în sala din Giulești, pentru că se anunță un meci încins și echilibrat.
Cealaltă partidă, Unirea Dej – UV Timișoara este doar una de palmares, victoria gazdelor neputând fi pusă la îndoială, cu atât mai mult cu cât patru componenți ai oaspeților (Rodina, Vîrlan, Unguraș și Bădiceanu) au jucat până joi – și au devenit și campioni naționali – la Campionatul Național de Volei pe Zăpadă.
Divizia A1 (m): Programul meciurilor din prima etapă a fazei a II-a
Sâmbătă, 19 martie
Grupa locurilor 5-8
15.30 Olimpia Titanii – Știința București – în direct AICI
18.00 SCM Zalău – Explorări Baia Mare – în direct AICI
Grupa locurilor 9-12
16.30 Rapid – U Cluj – în direct AICI
17.00 Unirea Dej – UV Timișoara – în direct AICI

Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal