Unirea Dej a mai demonstrat o dată sâmbătă că este o echipă surprinzătoare. A fost la o minge de câștigarea unui al doilea set în fața formației SCM U Craiova.
Partida dintre Unirea Dej și SCM U Craiova se anunța cea mai echilibrată dintre toate cele patru meciuri ale zilei de sâmbătă din turneele 10-11 ale Diviziei A1 la volei masculin. La cum începuse, părea că oltenii nu vor avea probleme, ei impunându-se cu 25-20 în primul set. Apoi însă, dejenii au preluat inițiativa și, mai mult decât atât, au reușit chiar să egaleze, câștigând actul secund la 24, după a doua minge de set.
În partea a treia s-a mers cap la cap până la 19-19, dar oltenii au trecut la conducere, 23-20, moment în care jucătorii Unirii au făcut patru puncte consecutive, ajungând să aibă minge de set la 24-23. Numai că atunci când în echipa adversă joacă Laurențiu Lică distanța dintre minge de set și câștigarea setului este una ca de la Pâmânt la Lună, iar de acest lucru s-au convins ardelenii pe propria lor piele. Căci ridicătorul craiovenilor, Teleleu – introdus pe teren din setul al doilea, în locul veteranului Bartha – a preferat să joace cu căpitanul echipei în momentele dificile și bine a făcut. Pentru că Lică, de la experiența celor 41 de ani ai săi, nu mai are de mult zile proaste ci doar zile în care face puncte pe bandă rulantă, iar cea de sâmbătă nu a făcut excepție. Drept urmare, în dreptul fostului internațional s-au adunat și 21 de puncte – cele mai multe din meci -, iar în clasament în dreptul Craiovei s-au adunat alte 3 puncte, căci setul al treilea a fost dominat de la început până la sfârșit de olteni, care au profitat și de căderea psihică a jucătorilor din Dej după ratarea unei șanse enorme.
În celălalt meci din sala Romsilva, Arcada Galați a învins cu scorul de 3-0 pe Știința București. Olandezul Niels Klapwijk, cu 13 puncte, a fost cel mai bun marcator al meciului. De la gazde s-a remarcat Andrei Druță, cu 10 puncte.
În sala Regimentului de Gardă Mihai Viteazul din București, U Cluj s-a impus în trei seturi disputate în fața formației UV Timișoara, Marius Ciortea, cu 18 puncte, fiind marcatorul partidei. De la timișoreni, Sergiu Rodina și Sergiu Călin au strâns câte 11 puncte.
În cel de-al doilea meci al zilei, gazdele de la Steaua au arătat că s-au putut recupera rapid după explozia de bucurie produsă de victoria de vineri cu SCM Zalău, și s-au impus cu 3-0 în fața băimărenilor de la Explorări. Gabi Bontea, de la bucureșteni, a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 16 puncte. De la oaspeți, Veniamin Aldea și Andrei Butnaru au realizat, fiecare câte 10 puncte.
Divizia A1 (m): Programul și rezultatele turneelor 10 și 11
Turneu Steaua
Vineri, 12 martie
CSU Brașov – ”U” Cluj 0-3 (13-25, 11-25, 12-25)
CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău – Steaua 0-3 (16-25, 20-25, 21-25)
Sâmbătă, 13 martie
”U” Cluj – UV Timișoara 3-0 (25-23, 25-22, 25-21)
Steaua – Explorări Baia Mare 3-0 (25-20, 25-20, 25-17)
Duminică, 14 martie
11.00 CSU Brașov – Explorări Baia Mare – în direct AICI
14.00 CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău – UV Timișoara – în direct AICI
Turneu Știința
Vineri, 12 martie
Dinamo – SCMU Craiova 3-1 (25-19, 25-20, 17-25, 25-20)
Știința București – Unirea Dej 2-3 (25-27, 25-23, 25-23, 21-25, 13-15)
Sâmbătă, 13 martie
Unirea Dej – SCMU Craiova 1-3 (20-25, 26-24, 24-26, 18-25)
Știința București – Arcada Galați 0-3 (16-25, 22-25, 15-25)
Clasamentul Diviziei A1 (m)
- Arcada Galați – 46 puncte (17 m)
- Steaua – 40 puncte (18 m)
- SCMU Craiova – 38 puncte (17 m)
- SCM Zalău – 37 puncte (16 m)
- Dinamo – 35 puncte (17 m)
- Unirea Dej – 28 puncte (18 m)
- „U” Cluj – 22 puncte (18 m)
- Știința București – 14 puncte (17 m)
- Explorări Baia Mare – 12 puncte (16 m)
- UV Timișoara – 7 puncte (16 m)
- CSU Brașov – 0 puncte (16 m)
Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal