
SCMU Craiova a trecut în avantaj în finala mică a campionatului Diviziei A1 la volei masculin, după ce a învins cu scorul de 3-2 pe Dinamo.
A fost un meci dramatic, cel puțin așa trebuie să înțelegem când scorul a fost 16-14 în decisiv. De văzut nu l-au putut urmări decât cei 500 de oameni care au ales să meargă la sală, pentru că, din motive de neînțeles, gazdele nu au transmis live meciul. Așa cum era de bun simț și cum era și obligatoriu. Obligativitatea nu mă interesează prea mult, adică faptul că vor fi amendați de Federație nu mă încălzește cu nimic. Ceea ce mă deranjează este că uneori pare că fiecare face ce vrea în sportul ăsta și totul se reflectă asupra întregului volei. Pentru că neseriozitatea unui club se răsfrânge asupra tuturor celor din volei, dând apă la moară celor care se hrănesc din lăturile pe care tot ei le aruncă asupra mișcării voleibalistice.
Înțelegeți, oameni buni, că orice acțiune a voastră se reflectă asupra tuturor. Dacă nu vreți să transmiteți un meci din motive pe care voi le știți, atunci lumea nu o să spună: cei de la Craiova sunt neserioși, ci ăia de la volei sunt neserioși. Dacă voi nu urcați o banală statistică pe site, pe lângă faptul că dați peste cap statistica întregului campionat, din nou lumea o să spună: ăia de la volei nu sunt în stare nici asta să facă bine. Deși 99% dintre cei înscriși în campionat respectă regulile. La fel, dacă un club nu își urcă pozele sau nu face interviurile alea două de după meciuri. Sunteți toți o echipă indiferent de formația pe care o reprezentați și acțiunile fiecăruia dintre voi se răsfrâng asupra tuturor celorlalți. De altfel, la acest meci nu s-a respectat nici obligativitatea postării fotografiilor după meci, ceea ce mi se pare o altă chestie incredibilă. Din fericire, există un site și o pagină de Facebook, Sportul Doljean, care este mereu la zi cu tot ce se întâmplă în sportul oltean. Așa că mai jos puteți vedea poze de la acest meci, nu înainte de a vă recomanda să o vizitați de fiecare dată când doriți informații noi despre sportul din Craiova sau din zonă.
Ceea ce m-a deranjat însă cel mai tare a fost, în afară de netransmiterea meciului, aroganța celor din conducerea de la Craiova, care nu au binevoit nici măcar să pună un anunț pe Facebook sau pe ce cale de comunicare doreau, prin care să anunțe: „proștilor, nu mai așteptați, că nu transmitem deși suntem obligați prin regulament”. A călcat cineva pe fire, ne-a tăiat primărița netul sau orice altă invenție, dar să nu aștepte lumea degeaba. Mai ales că era un meci foarte important, nu doar prin prisma rezultatului, ci și al faptului că o legendă a voleiului românesc, Laurențiu Lică, disputa unul dintre ultimele două sau trei meciuri din carieră.
Iar ceea ce s-a întâmplat apoi mi se pare că sfidează de-a dreptul bunul simț. Am căutat azi, duminică, pe Youtube să văd dacă e vreun link de live pentru meciul patru dintre SCMU Craiova și Dinamo și, surpriză, cu 11 ore în urmă – în jurul orei 23.00, sâmbătă – a fost urcată filmarea integrală a meciului dintre SCMU Craiova și Dinamo! Asta e chiar o mega-bătaie de joc și nu cred că există nici un fel de scuze. Adică meciul a fost filmat în cele mai bune condiții, dar nu a fost transmis, deși în regulament, repet, există obligativitate difuzării lui pe pagina de Facebook sau de Youtube ale clubului gazdă! Vedeți mai jos înregistrarea partidei.
Nu vreau să fiu înțeles greșit: în mod evident, ceea ce am spus mai sus nu are nici o legătură cu jucătorii sau staff-ul echipei din Craiova. Treaba lor e să joace, se se antreneze și să încerce să câștige fiecare meci, nu să se ocupe de transmiterea unei partide, așa că ei nu au nici o treabă cu asta și, evident, nici o vină. Din contră, cred că au fost afectați și ei de faptul că nu au putut fi urmăriți și încurajați de la distanță de rude și prieteni. De asemenea, nu are legătură nici măcar cu cei de la departamentul de comunicare, că ei nu transmit meciurile de capul lor și nici nu postează anunțurile pe Facebook-ul clubului de capul lor. Probabil că cineva din conducere a decis că e mai bine așa, să lase totul în ceață și să nu transmită partida, deși acest lucru lasă loc la mii de speculații la care echipa din Craiova și jucătorii ei chiar nu merită să fie supuși.
În ceea ce privește meciul de sâmbătă, toți ochii adversarilor au fost pe Lică, așa că alți trei jucători de la gazde au făcut ravagii în atac: Kovacevic (20), R. Călin (17), Vinicius Dos Santos (15). Asta în vreme ce de la bucureșteni s-au remarcat Gommans (17), Cherbeleață (16) și Cuk (14).
Scorul meciurilor din finala mică a ajuns astfel la 2-1 pentru Craiova, care duminică, de la ora 18.00, va juca meciul patru al seriei cu Dinamo. O partidă care, cu o victorie a gazdelor, va duce medaliile de bronz în panoplia oltenilor. Un succes al oaspeților va da naștere unui meci decisiv, care va avea loc săptămâna viitoare, la București.
Scor final: SCMU Craiova – Dinamo 3-2 (23-25, 25-18, 25-22, 21-25, 16-14)
Au jucat pentru SCMU Craiova: Kovacevic (20), R. Călin (17), Vinicius Dos Santos (15), Lică (10), Lupu (9), Viiber (3), Hukicevic (3), Pereira (2), Cîrlogănescu (-), Teleleu (-), Pantic (-), Diaconescu (libero). Nu a jucat: Dunăreanu (libero). Antrenor: Dănuț Pascu.
Au jucat pentru Dinamo: Gommans (17), Cherbeleață (16), Cuk (14), Mihalcea (10), B. Bartha (8), Bălean (5), Pujol (2), Ghionea (-), Sanchez (-), Watanabe (libero). Nu au jucat: Thondike, Dovale, Ramirez Pita, Mocanu (libero). Antrenor: Fernando Munoz Benitez.
Explorări Baia Mare a terminat pe locul 7
Tot sâmbătă s-a jucat și meciul al doilea pentru stabilirea ocupantei locul 7. O partidă pe care o consider în continuare inutilă, fiind doar o mâncătoare de bani pentru cluburile participante. De altfel, nu degeaba România e singura țară unde se joacă meciuri de clasament în play-off și play-out care nu au miză reală. Pentru că mizele reale sunt doar în disputele pentru medalii sau pentru stabilirea echipei de pe locul 5, care duce în Europa. În rest, sunt bani aruncați pe fereastră. Și de asta cred că s-a convins toată lumea. Drept urmare, Baia Mare, învingătoare în primul meci în fața formației CSM Constanța, a obținut o victorie firească și în al doilea meci, disputat la malul mării, scor 3-1. Spun firească pentru că probabil că nimeni dintre cei care știu cât de greu se obțin banii în sport și cât de ușor zboară, cum se spune, nu ar mai fi fost de acord ca formația de volei să bată un drum dus-întors de 1.600 de kilometri pentru nimic. Chiar cred că în astfel de partide obligatorii – dacă nu te prezinți la un meci oficial ești exclus doi ani din campionat – confruntarea care stabilește ocupanta locului impar din clasament este învingătoarea primei dispute. În cea de-a doua victoria se va repeta, pentru că nimeni, repet, nu își dorește al treilea meci.
Tocmai de aceea sper ca în sezonul următor aceste meciuri pentru locurile 7, 9 și – mai ales – 11 să dispară din calendar, pentru că sunt doar bani aruncați. Iar modificarea s-ar putea face foarte ușor, într-un Consiliul Director premergător startului campionatului, căci conform noului statut, acolo se iau deciziile referitoare la sistemul competițional. Ceea ce mi se pare corect.
Scor final: CSM Constanța – Explorări 1-3 (21-25, 25-21, 12-25, 22-25)
Au jucat pentru CSM Constanța: Vidoni (15), St. Jean (13), Druță (12), Nejic (6), Asmarandei (5), Arquez (4), Frîncu (3), A. Grigore (2), Ghimeș (-), Gavriz (libero), Cămui (libero). Nu au jucat: Muscina, Manole. Antrenor: Răzvan Parpală.
Au jucat pentru Explorări: Tarța (24), Cheagă (16), Silvășan-Pașca (12), Hepburn (9), Cr. Badea (8), Taboada (4), Catrina (-), S. Dragomir (-), Crișan (libero). Nu au jucat: M. Talpă, Aldea. Antrenor: Marius Botea.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI