Divizia A1 (m): Steaua şi Tricolorul joacă luni seară o adevărată finală a campionatului

steaua tricolorul ploiesti

Steaua şi Tricolorul Ploieşti vor juca luni seara, de la ora 20.00, un meci care poate decide soarta titlului la volei masculin.




Chiar dacă ne aflăm abia în etapa a doua a play-off-ului, Steaua poate lua o opţiune serioasă pentru cucerirea titlului de campioană în Divizia A1 la volei masculin. Înaintea meciului direct cu ocupanta locului secund, Tricolorul Ploieşti, programat luni seară, de la ora 20.00 (în direct la DigiSport), steliştii au patru puncte avans. Cu o victorie cu 3-0 sau 3-1, distanţa ar creşte la 7 puncte, o distanţă care ar putea înclina decisiv soarta titlului spre Bucureşti.

În acest sezon, Steaua şi Tricolorul s-au mai întâlnit de patru ori, iar palmaresul este egal. Doar competiţiile sunt diferite.  În Divizia A1, steliştii s-au impus de două ori: 3-0 acasă şi 3-2 în deplasare. În Cupa României, în sferturi, Tricolorul a câştigat, la rândul ei, de două ori, tot cu 3-0 acasă şi 3-2 în deplasare.

Aşadar, se poate sune că cele două formaţii se cunosc foarte bine, astfel că ne aşteaptă un meci foarte interesant în sala Regimentului de Gardă Mihai Viteazul.



Divizia A1 (m) – Play-off: Rezultatele etapei a doua

Vineri, 9 martie

CSM București – Arcada Galați 0-3 (19-25, 21-25, 20-25)

Sâmbătă, 10 martie

SCM U Craiova – Volei Municipal Zalău 3-0 (25-17, 25-21, 25-17)

Luni, 12 martie

20.00 Steaua – Tricolorul Ploiești (în direct la DigiSport)

Clasament

  1. Steaua 62
  2. Tricolorul 58
  3. Arcada 57
  4. VM Zalău 44
  5. SCM U Craiova 42
  6. CSM București 41




Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *