Divizia A2 (f) – Seria Est: CSM Constanța s-a calificat în turneul de promovare. Duminică avem o „finală” pentru al doilea loc calificant

CSM Constanța s-a calificat la turneul de promovare (FOTO: Facebook/ CSM Constanța volei)

Turneul final al Seriei Est din Divizia A2 la volei feminin și-a stabilit prima calificată la turneul de promovare: formația gazdă, CSM Constanța. 




Turneul final al Seriei Est a avut o programare ideală. Sorții au decis ca în ziua a doua să se întâlnească între ele învingătoarele primei etape, respectiv învinsele. Astfel, suspansul a fost menținut până la final, căci duminică vom afla cea de-a doua calificată în turneul de promovare, care va avea loc în luna mai.

Gazdele de la CSM Constanța nu a avut probleme în a învinge cu 3-0 pe CSU Hygienium Galați și astfel de a-și asigura, cu 6 puncte din tot atâtea posibile, calificarea în turneul de promovare după doar două etape.

Al doilea loc va fi disputat între CSU Hygienium Galați și ACS Sport Plus Brăila, ambele având câte o victorie. Cine va învinge în meciul care va începe la ora 11.00, aceea va merge la turneul de promovare.

CSM Constanța s-a calificat la turneul de promovare (FOTO: Facebook/ CSM Constanța volei)
CSM Constanța s-a calificat la turneul de promovare (FOTO: Facebook/ CSM Constanța volei)




Divizia A2 (f) – Seria Vest: Rezultatele turneului final al Seriei Est

Vineri, 7 aprilie

CSM Constanța – ACS Sport Plus Brăila 3-1

CSU Hygienium Galați – CSM Focşani 3-0

Sâmbătă, 8 aprilie

ACS Sport Plus Brăila – CSM Focşani 3-0

CSM Constanța – CSU Hygienium Galați 3-0

Duminică, 9 aprilie

11.00 CSU Hygienium Galați – ACS Sport Plus Brăila

12.30 CSM Constanța – CSM Focşani




Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns