

Azi au avut loc, în Bacău, meciurile etapei a doua a turneului de promovare în Divizia A1 la volei masculin.
Cea de-a doua etapă a turneului de promovare în prima ligă la volei masculin a programat azi derby-ul învingătoarelor din prima zi, Știința Bacău și Steaua. O reeditare a duelurilor din Seria Est. S-a impus Steaua cu scorul de 3-2, rezultat care menține cu șanse de promovare înaintea ultimei zile trei formații: Steaua, Știința Bacău și CSU Vest Timișoara.
În celălalt meci al turneului, CSU Vest Timișoara a învins cu scorul de 3-0 pe CSM Câmpia Turzii și păstrează șanse de promovare. Condiția este, evident, să învingă azi.
Programul și rezultatele turneului
Vineri, 13 mai
Steaua – CSM Câmpia Turzii 3-0 (25-15, 25-12, 25-17)
Știința Bacău – CSU Vest Timișoara 3-1 (25-16, 25-21, 23-25, 25-17)
Sâmbătă, 14 mai
CSU Vest Timișoara – CSM Câmpia Turzii 3-0 (25-13, 25-12, 25-13)
Știința Bacău – Steaua 2-3 (16-25, 25-23, 25-20, 18-25, 11-15)
Duminică, 15 mai
Ora 10.30: Steaua – CSU Vest Timișoara
Ora 12.30: Știința Bacău – CSM Câmpia Turzii
Clasament
- Steaua 5 p (6-2)
- Știința Bacău 4 p (5-3)
- CSU Vest Timișora 3 p (4-3)
- CSM Campia Turzii 0 p (0-6)
Promovează în prima ligă echipele clasate pe primele două locuri.