
Vești foarte bune vin din Austria, de la Wagrain, unde se dispută singurul turneu din cadrul circuitului european de volei pe zăpadă din acest an. România este în finala probei feminine!
UPDATE: România a rămas cu medaliile de argint, după ce a fost învinsă cu scorul de 2-1 (15-11, 6-15, 15-6) de Turcia 1 în finală.

În componența Roxana Bacșiș/ Ioana Miu/ Ioana Hododi/ Hana Poleac, echipa antrenată de Răzvan Ifrim a ajuns pentru prima dată în istorie în finala unui turneu european. Iar parcursul la Wagrain a fost unul perfect până la finala care va avea loc duminică în jurul prânzului. Fetele noastre au învins cu 2-0 atât în meciurile din grupă, adică pe Ungaria, Italia și Cehia, cât și în semifinala de duminică dimineață, contra Lituaniei.
În finală, adversară îi va fi Turcia, care a trecut în semifinale de Polonia.

Până acum, cele mai bune performanțe ale voleiului pe zăpadă românesc în circuitul european erau cele trei semifinale jucate, toate încheiate cu locul 4. Acum, prin cooptarea în echipă a Roxanei Bacșiș, una dintre jucătoarele care nu mai au nevoie de prezentare în ceea ce privește performanțele din voleiul de sală, experiența echipei – cea care a lipsit, de fapt anul trecut – a crescut considerabil, iar rezultatele se văd.
Dacă vă întrebați de ce un circuit european are doar o etapă și totuși se cheamă „circuit”, explicația e simplă: el era compus și din două etape care urmau să aibă loc în Turcia, chiar în zona catastrofalului cutremur care a lovit această țară la început de februarie.
Concursurile erau programate la finalul lunii februarie, însă în mod evident, totul a fost anulat.

În urmă cu o săptămână, echipa noastră devenise vicecampioană balcanică la primul campionat balcanic până acum la volei pe zăpadă. De altfel, la competiția din Bulgaria și naționala masculină a obținut tot medalia de bronz.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI</