România a obținut o victorie istorică la Campionatul European. Să învingi cu 3-1 campioana olimpică, Franța, înseamnă valoare, înseamnă încredere în forțele tale, înseamnă să ai jucători valoroși, să ai un antrenor valoros și să funcționeze totul ca un întreg.
Partida cu Franța va fi una la care ne vom raporta mulți ani de acum înainte, o victorie care poate însemna renașterea voleiului românesc, poate însemna punctul de plecare al unui viitor strălucitor.
Intrați pe teren relaxați, pentru că știau că nu au nimic de pierdut, având în vedere cartea de vizită a adversarei, jucătorii noștri au arătat și au jucat așa cum ar trebui să o facă de fiecare dată. Cu încredere în forțele lor, cu bucuria că joacă la un nivel înalt, că sunt pe o scenă la care pot arăta tuturor că au valoare și că se pot bate de la egal la egal cu orice adversară.
Așa cum era de așteptat, Adrian Aciobăniței, jucător călit timp de patru ani în campionatul Franței, care a cucerit acolo cupa, campionatul și care se bate de atâta timp de la egal la egal cu campionii olimpici în propria lor întrecere, a fost cel mai eficient român. A reușit 20 de puncte, a terminat pe +19 și l-a făcut pe legendarul Gianni să ceară time-out special pentru a le reaminti jucătorilor francezi că „numărul 9” reprezintă principalul pericol.
Dar toți jucătorii din lot ar merita titlul de MVP. Atât cei care au jucat – vedeți mai jos câte puncte a făcut fiecare – cât și cei care nu au jucat, pentru că fără ajutorul lor la antrenamente, fără spiritul de echipă care domnește în sânul formației noastre, cei care au fost titulari nu ar fi ajuns să joace atât de bine împotriva campioanei olimpice. Pentru că în volei vizibili la un succes sunt titularii, dar lumea știe că toți cei 14 jucători din lot contribuie la acea victorie. Nu se poate altfel. Așa că felicitări tuturor celor 14 băieți din lot, chiar ați scris istorie și vă mulțumesc pentru asta.
Au jucat pentru România: Aciobăniței 20p (+19), Rață 12p (+10), R. Călin 11p (+8), Bala 7p (+2), B. Bartha 5p (+1), Cl. Dumitru 3p (+1), Bălean 0p (0), Chițigoi 0p (0), Diaconescu (libero, -2), Kosinski (libero, 0). Nu au jucat: Peța, F. Constantin, Butnaru, Lupu. Antrenor: Sergiu Stancu.
Un cuvânt și despre staff-ul tehnic. Sergiu Stancu, antrenorul principal, și-a dovedit valoarea și cred că experiența de la acest Campionat European l-a ajutat și îl va ajuta să devină chiar și mai bun. Debutant la un turneu final ca antrenor, a avut și el emoții la primele meciuri, dar cu fiecare partidă devine parcă și mai experimentat. Se vede asta la time-out-uri, care sunt o adevărată încântare pentru mine, spune parcă exact ce trebuie, iar informațiile parcă sunt absorbite de jucători, care le pun imediat în practică.
În plus, a reușit să facă o echipă foarte bună, cu secundul Răzvan Parpală, care își face treaba cu o precizie de ceasornic, dar și cu cei doi oameni care au grijă ca băieții noștri să fie mereu bine pregătiți, preparatorul fizic Radu Mandache și kinetoterapeului Eugen Pascale. Și l-aș mai socoti aici și pe „omul din umbră”, antrenorul federal Cornel Andrieș, care are grijă ca băieților să nu le lipsească nimic și cumva a reușit să le ridice tuturor nivelul de încredere.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI