Etapa a patra a Diviziei A1 la volei masculin începe vineri. Sâmbătă sunt alte trei meciuri, unul fiind la TVR Sport
Etapa a patra a Diviziei A1 la volei masculin începe vineri.
Cea de-a patra etapă a Diviziei A1 la volei masculin începe vineri, cu partida „polilor clasamentului”. Unirea Dej, ultima clasată, va primi vizita liderului ierarhiei, SCMU Craiova, pentru o partidă care va avea loc la ora 18.00. Meciul, care are formația olteană ca favorită, a fost devansat cu o zi la cererea oaspeților, care miercuri vor juca primul lor meci în Cupa CEV din acest sezon, în Belgia.
Sâmbătă, de la ora 16.00, la sala din Dobroești, CSM București va juca împotriva vicecampioanei, Corona Brașov. Aceasta va încerca să obțină prima victorie din deplasare, după ce precedentul meci susținut departe de propria sală, cu Știința, a fost pierdut cu 3-2. Brașovenii pornesc cu prima șansă în fața unei echipe fără victorie până acum.
Intră pe canal →
De la ora 18.00, sala din Zalău va fi probabil arhiplină, pentru că formația locală, SCM, va primi vizita Rapidului. O confruntare între aceste două echipe e mereu spectaculoasă, dar când ambele sunt neînvinse după trei meciuri, totul devine și mai interesant. Pentru zălăuani e al treilea meci consecutiv contra unei contracandidate la semifinale. Primele două teste le-a trecut cu bine, 3-2 acasă cu Arcada și 3-1 la București, cu Dinamo, așa că sunt convins că nu doar eu sunt curios să văd ce va fi împotriva Rapidului. Giuleștenii au început și ei cu trei victorii din trei meciuri actualul sezon, însă acesta e primul test adevărat al noii echipe construite de Laurențiu Lică. În primele trei etape au învins Unirea Dej, CSM București și Explorări Baia Mare, formații mai slab cotate.
Urmărește pe Instagram →
La TVR Sport va fi transmis meciul Arcada Galați – Dinamo
De la ora 19.00 se dispută o altă partidă foarte tare: Arcada Galați – Dinamo. Veniți la malul Dunării după excepționala victorie obținută în fața celor de la Ljubljana, în Liga Campionilor, bucureștenii sunt, paradoxal, în căutarea primei victorii din campionat. E adevărat însă că lucrurile sună mai rău decât sunt, pentru că ei au jucat un singur meci, deși suntem în etapa a patra. Numai că prima partidă, cu CSM, a fost amânată din motive legate de Liga Campionilor, în etapa a doua jucătorii din Capitală au stat, iar în a treia au fost învinși, la capătul unui meci realmente dramatic, de SCM Zalău, scor 3-1. În același timp, Arcada (și ea a stat, dar în prima etapă) a obținut o victorie acasă și un eșec în deplasare în fața acelorași zălăuani, așa că și pentru ei e un fel de moment al adevărului. Chiar nu aș ști să anticipez cine este favorit în acest meci și probabil că aceasta e frumusețea sportului. Așa că vă invit să vedem împreună partida, pentru că va fi în direct la TVR Sport.
Cel de-al cincilea meci al rundei, între Explorări Baia Mare și Știința București a fost amânat pentru 27 noiembrie. O mutare necesară, pentru că în aceste zile Sala Polivalentă din oraș este ocupată cu un alt eveniment, așa cum au anunțat gazdele.
Divizia A1 (m): Programul etapei a patra
Vineri, 7 noiembrie
18.00 Unirea Dej – SCMU Craiova
Sâmbătă, 8 noiembrie
16.00 CSM București – CSM Corona Brașov
18.00 SCM Zalău – Rapid
19.00 CSM Arcada Galați – Dinamo – în direct la TVR Sport
Știința Explorări Baia Mare – Știința Politehnica București – Amânat pentru 27 noiembrie.
Steaua stă.
Toate partidele pot fi urmărite pe frvolei.ro.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI