Formația masculină italiană Farmitalia Catania a promovat în urmă cu două zile în Serie A2, a doua divizie valorică a voleiului peninsular. Până aici nimic spectaculos, ați putea spune, numai că unul dintre cei mai buni jucători ai acestei echipe poartă numele de Cristian Frumușelu. Despre care puteți afla mai multe în continuare, din acest material exclusiv realizat de Doarvolei.ro.
Îi dau cuvântul lui Cristian Frumușelu, cel care s-a născut la 7 iunie 1997 și stabilit în Corigliano Calabro: ”M-am născut în România, la Craiova. La vârsta de 5 ani am venit în Italia cu părinții mei, care au venit aici să muncească. Am păstrat legătura cu familia din România și în fiecare an vin în țară timp de o săptămână pentru a fi alături de cei de aici. Am un frate stabilit la Craiova”.
Jucător cu un fizic impresionant – are o înălțime de 2,07 m – Frumușelu evoluează, desigur, pe postul de centru, și o face foarte bine. Titular la echipa care a câștigat Serie A3 după o finală în care a dispus cu 2-0 la „general” de Leo Shoes Casarano, Frumușelu a fost titular de bază în acest sezon, fiind chiar unul dintre cei mai valoroși jucători de blocaj din campionat, cu 2,5 blocaje reușite în medie pe meci, conform statisticii oficiale de pe site-ul federației italiene.
Are 2,07 m și bagă spaima în adversari cu blocajele și atacurile sale
Povestea lui în volei a început pe când avea 17 ani și a început să joace la Corigliano Volley. La 22 de ani a trecut la seniorii lui Corigliano-Rossano, apoi, după un an, a ajuns la Gestioni&Soluzioni Sabaudia, iar din 2021 joacă la Farmitalia Catania, cu care a reușit performanța promovării. ”Am jucat doar în campionatul italian A2 și A3. Nu am întâlnit nici un jucător român în campionat”, recunoaște jucătorul de naționalitate română care a băgat spaima în adversari prin blocajele sale. El spune că deși a jucat în liga a treia, campionatul a fost foarte puternic: ”Este un campionat foarte dificil cel din A3, pentru că sunt foarte mulți jucători care coboară din categoriile superioare pentru a juca acolo”.
Promovarea a fost dorită și visată de la începutul sezonului, dar emoțiile au fost mari, pentru că echipa era una destul de tânără. ”Am promovat cu o echipă destul de tânără, cu doar câțiva jucători cu experiență. A fost o senzație extraordinară, nici acum nu mi-am revenit total”, a mai spus Cristian pentru Doarvolei.ro.
Cristian Frumușelu continuă la Farmitalia Catania
În sezonul următor, Frumușelu va juca în divizia secundă italiană și abia așteaptă. El va rămâne la Catania. ”Voi juca pentru Catania și anul viitor și nu pot decât să sper să fie un an la fel de bun ca acesta!”, mi-a mai spus gigantul italian de origine română.
El speră ca într-o zi să aibă șansa de a juca în campionatul din România, pe care îl urmărește foarte atent. ”Am urmărit în ultimii ani campionatul României și văd că nivelul crește cu fiecare an care trece. Și sper, de ce nu, poate să joc într-o zi în România!”, a mai spus Cristian Frumușelu, care este un voleibalist de 10 și la propriu și la figurat, pentru că la toate echipele la care a fost a purtat acest număr pe tricou.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI