FIFA calcă pe urmele voleiului. Ce face, de fapt, Volleyball World
Intenția FIFA de a atrage investitori privați în structura care exploatează comercial Cupa Mondială a declanșat o reacție extrem de dură din partea UEFA. În dezbaterea despre privatizarea parțială a marilor competiții a fost invocat și precedentul din volei: crearea Volleyball World.
Ideea lui Gianni Infantino nu este complet nouă în sportul internațional. Un model apropiat funcționează deja în volei, unde FIVB a creat în 2021, alături de fondul de investiții CVC Capital Partners, compania Volleyball World.
Cei de la L’Équipe au realizat că ideea celor de la FIFA nu e o noutate și că, de fapt, voleiul aplică aproximativ aceleași principii din 2021 încoace. Concret, Federația Internațională de Volei a fost printre primele, dacă nu prima federație internațională care a separat conducerea sportivă de exploatarea comercială a marilor sale competiții, în timp ce FIFA încearcă acum să construiască o structură asemănătoare în jurul Cupei Mondiale. Am verificat puțin înființarea Volleyball World și a ieșit ce puteți citi mai jos.
Intră pe canal →
Schema este, la prima vedere, simplă. FIVB conduce voleiul, iar Volleyball World încearcă să-l transforme într-un produs comercial mai valoros.
Urmărește pe Instagram →
FIVB continuă să stabilească regulile jocului, să gestioneze clasamentele, eligibilitatea sportivilor, arbitrajul și dezvoltarea sportivă. Volleyball World se ocupă de drepturile de televiziune, sponsorizări, platformele digitale, promovarea competițiilor, relația cu organizatorii și experiența oferită spectatorilor.
Această separare reprezintă esența proiectului pe care FIFA încearcă să-l reproducă.
CVC a cumpărat 33% din companie
Volleyball World este o companie înregistrată în Elveția, controlată majoritar de FIVB. Documentele Federației Internaționale arată că FIVB deține 67% din acțiuni, iar CVC Capital Partners a cumpărat restul de 33% pentru 100 de milioane de dolari.
În noua societate au fost transferate principalele active comerciale ale FIVB: drepturile media, drepturile de sponsorizare ale competițiilor, taxele plătite pentru organizarea turneelor și alte surse de venit asociate evenimentelor internaționale. FIVB a păstrat însă controlul integral asupra regulamentelor și asupra părții sportive. Practic, fondul de investiții nu a cumpărat o parte din volei ca sport. Nu poate modifica dimensiunile terenului, regulile competițiilor sau criteriile de eligibilitate. A cumpărat o participație în compania care comercializează voleiul și care încearcă să mărească valoarea economică a competițiilor.
CVC a adus capital, specialiști în media și acces la o rețea internațională de parteneri. FIVB a adus competițiile, audiența, imaginea sportivilor și drepturile comerciale construite în jurul acestora.
Volleyball World vinde drepturile de televiziune
Una dintre cele mai importante activități ale companiei este centralizarea drepturilor media. În loc ca fiecare competiție să fie comercializată separat și diferit de la o țară la alta, Volleyball World creează pachete care includ principalele turnee internaționale: Campionatele Mondiale, Volleyball Nations League, calificările olimpice, Campionatele Mondiale ale Cluburilor și Beach Pro Tour.
Compania negociază apoi cu televiziuni și platforme digitale din diferite regiuni. A semnat sau prelungit contracte de difuzare cu parteneri din Polonia, Germania, Turcia, Japonia, America Latină și numeroase alte piețe. În acest fel, Volleyball World încearcă să obțină două lucruri: o expunere mai mare pentru competiții și un preț mai bun pentru drepturile de transmisie. În Polonia, de exemplu, acordul încheiat cu Polsat pentru competițiile internaționale a fost prezentat drept o creștere de peste 200% a valorii drepturilor media față de contractul precedent.
Și-a creat propria „televiziune”: VBTV
Volleyball World nu depinde însă exclusiv de posturile clasice de televiziune. Compania operează propria platformă de streaming, VBTV, cunoscută inițial drept Volleyball TV. Prin intermediul acesteia, fanii pot urmări în direct și la cerere competițiile FIVB, meciuri de beach-volley și partide din unele dintre cele mai puternice campionate naționale.
Platforma nu transmite doar VNL și Campionatele Mondiale. În oferta sa au intrat treptat campionatele masculine și feminine din Italia, ligile din Polonia și Japonia, competiții din Brazilia și alte produse de volei. VBTV promovează accesul la peste 4.000 de meciuri, alături de interviuri, rezumate, imagini din culise și producții originale.
În septembrie 2024, Volleyball World anunța că VBTV ajunsese la aproximativ 1,5 milioane de membri. Platforma îi oferă companiei nu doar bani din abonamente, ci și o relație directă cu publicul.
Volleyball World poate afla ce echipe sunt urmărite, din ce țări vin spectatorii, ce meciuri atrag cel mai mare interes și ce tipuri de conținut funcționează. Aceste informații pot fi folosite ulterior în negocierile cu televiziunile, sponsorii și orașele care vor să găzduiască turnee. Acesta e și unul din motivele pentru care sunt atâtea turnee din VNL sau Mondiale organizate în Asia.
Nu se ocupă doar de competițiile echipelor naționale
Volleyball World a început ca brațul comercial al FIVB, dar și-a extins activitatea și către campionatele profesioniste. În 2021, compania a semnat acorduri pe cinci ani cu ligile masculine și feminine din Italia. Colaborarea nu s-a limitat la transmiterea meciurilor. A inclus drepturile media, prezentarea partidelor, experiența din săli, vizibilitatea sponsorilor și dezvoltarea produselor digitale.
Cu alte cuvinte, Volleyball World încearcă să îmbunătățească nu doar modul în care se vede un meci la televizor, ci și modul în care acesta este prezentat spectatorului care cumpără bilet și vine în sală. Ulterior, VBTV a devenit partener internațional pentru PlusLiga și TauronLiga din Polonia și pentru SV.League din Japonia. Astfel, platforma încearcă să adune într-un singur loc marile competiții ale echipelor naționale și cele mai valoroase campionate de cluburi.
Alege gazdele și dezvoltă turneele ca produse comerciale
Volleyball World gestionează și procesul comercial prin care sunt alese gazdele unor competiții FIVB.
Federațiile, orașele, guvernele sau organizatorii interesați depun candidaturi și discută condițiile cu reprezentanții companiei. Sunt analizate sălile, capacitatea de organizare, piața locală, interesul publicului, oportunitățile comerciale și posibilitatea ca evenimentul să fie stabil pe termen lung. După alegerea gazdei, Volleyball World lucrează la prezentarea turneului: producția TV, grafica, muzica, zonele dedicate fanilor, activările sponsorilor, promovarea sportivilor, vânzarea biletelor și imaginea generală a competiției.
Scopul este ca VNL sau Campionatul Mondial să nu mai fie privite doar ca o succesiune de meciuri, ci ca produse internaționale recognoscibile, care pot fi vândute în mod asemănător în Europa, Asia, America sau Orientul Mijlociu.
Găsește sponsorii și vinde imaginea competițiilor
O altă componentă importantă este atragerea sponsorilor. Volleyball World negociază parteneriate globale, vinde spații de publicitate, dezvoltă campanii digitale și creează activări în săli sau în orașele gazdă. Companiile nu cumpără doar apariția logo-ului pe panourile de lângă teren, ci acces la transmisiuni, social media, sportivi, suporteri și conținut digital.
În 2026, de exemplu, Volleyball World a încheiat un parteneriat global cu Decathlon pentru realizarea și comercializarea produselor oficiale VNL. Colecția cuprinde echipament, mingi și accesorii și este distribuită atât online, cât și în magazine din țările care găzduiesc sau participă la competiție.
Îi transformă pe jucători în personaje globale
Volleyball World se ocupă și de producția de conținut. Administrează site-ul, conturile sociale, platforma video și numeroasele materiale realizate în jurul competițiilor.
Nu sunt promovate doar rezultatele. Apar interviuri, povești personale, imagini din culise, statistici, secvențe spectaculoase și materiale dedicate vedetelor.
În strategia prezentată conducerii FIVB în 2025, Volleyball World și-a fixat ca obiective dezvoltarea unei abordări „digital first”, transformarea jucătorilor în vedete globale și lansarea unui studio propriu de conținut. Alte priorități sunt creșterea veniturilor din media și sponsorizări, consolidarea VBTV și diferențierea mai clară a produselor precum VNL și Campionatele Mondiale. Logica este cea folosită de marile ligi americane și de competițiile importante din fotbal: publicul nu trebuie să urmărească doar echipe și rezultate, ci să dezvolte o legătură cu jucătorii.
Unde se duc banii produși de Volleyball World?
Modelul este construit pentru a produce venituri mai mari din drepturi media, sponsorizări, abonamente, organizarea evenimentelor și produse comerciale. Potrivit strategiei oficiale a FIVB, banii generați de Volleyball World trebuie să contribuie la finanțarea competițiilor internaționale, premiilor acordate sportivilor, activităților Federației și programului Volleyball Empowerment, prin care sunt susținute echipe naționale și federații cu resurse mai reduse.
Aceasta este justificarea sportivă a întregului sistem: investitorul privat ajută la creșterea valorii afacerii, iar o parte din veniturile suplimentare se întoarce în volei. Dacă realitatea contrazice ceea ce se dorește la nivel ideal, asta doar cei implicați direct în volei o pot aprecia…
Rămâne însă aceeași întrebare care apare acum și în disputa dintre FIFA și UEFA: ce se întâmplă dacă interesul comercial al investitorului intră în conflict cu interesul sportiv?
Mai multe competiții, mai multe meciuri și mai mult conținut pot aduce venituri mai mari. De altfel, vedeți că se vehiculează tot mai mult varianta unui Campionat Mondial de fotbal cu 64 de echipe. De altfel, și Mondialele de volei a ajuns de anul trecut la un număr superior de echipe, cel mai mare de la înființare. În același timp, astfel de mutări pot încărca programul jucătorilor, pot modifica tradiția turneelor și pot împinge deciziile sportive în direcția cerută de piață, una care să nu mai aibă legătură cu istoria.
Acesta este, în esență, modelul dorit de Infantino
FIFA vrea să facă în jurul Cupei Mondiale ceea ce FIVB a realizat deja prin Volleyball World: să grupeze activele comerciale într-o companie separată, să atragă capital privat și să folosească specialiști din afara federației pentru a crește veniturile. FIFA ar rămâne organismul care conduce fotbalul, în timp ce noua companie ar administra și valorifica o parte din drepturile comerciale ale competițiilor.
Diferența este reprezentată de dimensiunea afacerii. În volei, CVC a plătit 100 de milioane de dolari pentru 33% din Volleyball World. În fotbal, Cupa Mondială generează venituri de ordinul miliardelor, iar intrarea unor investitori privați ar avea consecințe mult mai mari.
De aceea reacția UEFA este atât de puternică. Forul european nu contestă doar o metodă de vânzare a drepturilor, ci se teme că un investitor privat ar putea dobândi influență asupra direcției în care se dezvoltă cea mai importantă competiție de fotbal din lume.
Voleiul arată că un asemenea model poate funcționa și poate centraliza transmisiunile, sponsorii, platformele digitale și organizarea evenimentelor. Tot voleiul arată însă și cât de multă putere comercială ajunge într-o companie care nu este, propriu-zis, federația sportivă. Și doar oamenii din volei ar putea răspunde la întrebarea: merită sau nu merită această transformare a sportului în afacere?
Programul României la Campionatul European 2026 (Cluj-Napoca)
9 septembrie: România – Letonia (ora 20.00)
11 septembrie: România – Elveția (ora 20.00)
12 septembrie: România – Germania (ora 20.00)
14 septembrie: România – Turcia (ora 20.00)
16 septembrie: România – Franța (ora 20.00)
Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de <st
