Lovit de ghinion în setul al treilea al semifinalei cu Polonia, când i s-a accidentat ridicătorul titular, selecționerul Sloveniei, românul Gianni Crețu, a mutat rapid: l-a chemat din România pe veteranul Dejan Vincic, care se afla în plină pregătire cu Rapid. Acesta ar putea juca și în calificările olimpice, la începutul lunii octombrie.
Gregor Ropret, ridicătorul titular al Sloveniei la acest European, s-a accidentat grav la mijlocul setului al treilea al semifinalei cu Polonia: a făcut o entorsă de gleznă în timpul unui blocaj. El a căzut pe piciorul polonezului Sliwka, iar accidentarea nu a mai putut fi evitată, iar el a ieșit doar cu ajutor de pe teren. Aceasta este accidentarea tipică voleiului, pentru că eu cred că sunt foarte puțini jucătorii sau jucătoarele care să nu o fi pățit măcar o dată în carieră. Din păcate, Ropret a pățit-o exact când echipa avea mai multă nevoie de el, iar rezultatul s-a văzut, polonezii impunându-se cu scorul de 3-1 și calificându-se în finală.
Dar Slovenia mai are o șansă de medalie, pentru că sâmbătă, de la ora 19.00, va juca în finala mică a Europenelor contra Franței. Deoarece avea nevoie de un al doilea ridicător – Ropret fiind indisponibil măcar două săptămâni – Gianni Crețu s-a reorientat repede și l-a convocat de la Rapid, pe veteranul Dejan Vincic. Acesta a plecat la lot chiar în ziua în care a împlinit 37 de ani! Nici că se putea cadou mai frumos, nu?
Vincic este o adevărată legendă în Slovenia, contribuind decisiv la toate cele trei medalii de argint cucerite la Europene de țara sa, în 2015, 2019 și 2021. El nu a fost inclus de la început în echipă pentru că în inter-sezon s-a operat la cot, însă a fost trecut pe lista lărgită trimisă la CEV, tocmai pentru că nu se știe niciodată ce necazuri pot apărea cu selecționații. Și iată că, după aproape trei săptămâni de antrenamente cu giuleștenii, el a fost chemat la Roma, locul disputării finalei. Evident, conducerea clubului i-a dat voie să meargă, așa că este foarte posibil ca în acest campionat să avem doi jucători medaliați cu bronz la Europene, pe lângă liberoul Arcadei, Toman, cel care e al doilea libero din lotul slovenilor.
Numai că, având în vedere că pe 30 septembrie vor începe calificările pentru Jocurile Olimpice, e de așteptat ca Vincic să facă parte din lotul Sloveniei și la acel turneu, așa că e posibil să mai revină la Rapid abia după 8 octombrie, când se vor termina acele meciuri.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI