Golden League (f): Victorie spectaculoasă a României în fața liderului, Spania

Bucuria naționalei României după victoria cu Spania, din Golden League

Naționala feminină de volei a României a avut o revenire extraordinară în fața liderului grupei A din Golden League.





Conduse cu 2-0 la seturi de Spania, româncele au avut puterea să revină la fel ca în primul meci al competiției, contra Franței, și să se impună cu scorul de 3-2.

Bucuria fetelor noastre după un punct reușit în fața Spaniei
Bucuria fetelor noastre după un punct reușit în fața Spaniei (FOTO: CEV)

Cele mai bune marcatoare ale formației antrenate de Luciano Pedulla au fost Alexia Căruțașu, autoare a 28 de puncte, și Adelina Ungureanu (22 de puncte).

Statistica României în meciul cu Spania, din Golden League
Statistica României în meciul cu Spania, din Golden League

Merită remarcată revenirea pe teren a Rodicăi Buterez, care a suferit o entorsă la picior în meciul de duminică, disputat tot împotriva ibericelor. Jucătoarea formației CSM Târgoviște nu numai că a revenit, dar a avut o prestație foarte bună, ea fiind introdusă în primul set și jucând până la final, cu un total de 13 puncte.

Ramona Postea a avut o evoluție foarte bună ca ridicătoare
Ramona Postea a avut o evoluție foarte bună ca ridicătoare (FOTO: CEV)

În ultimul meci din actuala ediție a Golden League, româncele vor juca împotriva ultimei clasate, Azerbaidjan.




Programul și rezultatele turneului de la Harnes (Franța)

Vineri, 4 iunie

Spania – Azerbaidjan 3-1 (25-19, 22-25, 25-21, 25-13)

România – Franța 0-3 (17-25, 18-25, 23-25)

Sâmbătă, 5 iunie

România – Spania 3-2 (24-26, 24-26, 25-20, 25-21, 15-12)

21.30 Franța – Azerbaidjan

Duminică, 6 iunie

16.00 Azerbaidjan – România

20.00 Spania – Franța

Clasament

  1. Spania 4v 12p (14:7)
  2. România 3v 8p  (11:9)
  3. Franța 2v 7p   (9:7)
  4. Azerbaidjan 0v 0p   (1:9)

În Golden League, primul criteriu de departajare îl reprezintă numărul de victorii, apoi numărul de puncte.

Lotul naționalei României pentru turneul Golden League de la Harnes (Franța)

Centri

Diana Ariton (CS Medgidia)

Denisa Ionescu (FC Argeș Volei Pitești)

Francesca Alupei (CSM Volei Alba Blaj)

Coordonatori

Ramona Postea (Rapid)

Marina Cojocaru (CS Medgidia)

Marisa Radu (Dinamo)

Extreme

Rodica Buterez (CSM Târgoviște)

Adriana Matei (CS Medgidia)

Sorina Miclăuș (CSU Belor Galați)

Adelina Budăi-Ungureanu (Cuneo Granda Volley)

Libero

Mihaela Albu (CS Medgidia)

Alexandra Ciucu (Știința Bacău)

Universali

Alexia Căruțașu (Yeșilyurt Istanbul)

Iuna Zadorojnai (Rapid)

Colectivul tehnic al naționalei României

Antrenor principal: Luciano Pedulla

Antrenor secund: Marius Măcicășan

Antrenor secund: Ciprian Dârnescu

Preparator fizic: Rareș Stoica

Kinetoterapeut: Victor Baciu

Statistician: Vlad Păușescu

Team Manager: Luminița Trombițaș

Manager General: Vladimir Bacșiș

Rezultatele turneului de la Cluj-Napoca

România – Franța 3-2 (17-25, 23-25, 26-24, 26-24, 15-11)

Spania – Azerbaidjan 3-0 (25-22, 25-22, 25-12)

Azerbaidjan – România 0-3 (22-25, 22-25, 12-25)

Spania – Franța 3-1 (25-18, 22-25, 25-18, 25-23)

România – Spania 2-3 (25-13, 14-25, 25-21, 16-25, 9-15)

Franța – Azerbaidjan 3-1 (25-21, 19-25, 25-13, 25-20)




Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns