Golden League (m): România a fost învinsă în cinci seturi de Turcia, la Brașov. Următorul meci e miercuri
Naționala masculină de volei a României a reușit să ia punct în fața favoritei grupei, Turcia, și la Brașov. Oaspeții s-au impus cu 3-2.
În fața unei săli pline, la Brașov, România a jucat extrem de curajos în fața Turciei și a reușit să conducă la un moment dat cu 2-1 la seturi. Din păcate, din setul al patrulea turcii au început să apese pe serviciu și noi am făcut câteva greșeli, suficiente pentru a trimite meciul în decisiv. Acolo unde, din păcate, oaspeți au fost mai deciși și nu ne-au lăsat nici o șansă. Oricum, România a avut o prestație care pe mine m-a bucurat, iar forma arătată de Alex Rață, autor a 22 de puncte, unele din poziții imposibile, mă face să cred că miercuri, contra Danemarcei, am putea asista la o a doua victorie a naționalei noastre.
Intră pe canal →

Rareș Bălean plasează o minge peste imensul blocaj turc (FOTO: CEV)
Dar cel mai mare succes al acestui meci îl reprezintă, cred, revenirea fanilor alături de naționala noastră, căci au fost peste 1.000 de spectatori în tribunele sălii „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov
Urmărește pe Instagram →
Scor final: România – Turcia 2-3 (18-25, 25-23, 27-25, 19-25, 6-15)
Au jucat pentru România: Rață (22), Bala (12), Aciobăniței (9), B. Bartha (7), Vologa (6), Bălean (5), Cherbeleață (3), Iftime (2), Cl. Dumitru (2), R. Călin (1), Diaconescu (libero), Kantor (libero). Nu a jucat: Butnaru. Antrenor: Sergiu Stancu.
Golden League (m): Programul și rezultatele meciurilor din Grupa A
Sâmbătă, 27 mai
Portugalia – ROMÂNIA 3-0 (25-22, 25-21, 25-20)
Danemarca – Turcia 0-3 (18-25, 21-25, 15-25)
Miercuri, 31 mai
Danemarca – ROMÂNIA 3-0 (25-19, 25-23, 25-16)
Portugalia – Turcia 2-3 (23-25, 25-21, 23-25, 25-22, 15-17)
Sâmbătă, 3 iunie
Danemarca – Portugalia 3-1 (25-16, 23-25, 25-14, 25-16)
Duminică, 4 iunie
Turcia – ROMÂNIA 2-3 (25-14, 21-25, 25-20, 22-25, 12-15)
Sâmbătă, 10 iunie
ROMÂNIA – Turcia 2-3 (18-25, 25-23, 27-254, 19-25, 6-15)
Portugalia – Danemarca 3-0 (26-24, 25-22, 25-14)
Miercuri, 14 iunie
17.00 Turcia – Portugalia
17.00 ROMÂNIA – Danemarca – în direct la TVR 3
Sâmbătă, 17 iunie
17.00 Turcia – Danemarca
Duminică, 18 iunie
17.00 ROMÂNIA – Portugalia – în direct la TVR 3
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI