După o pauză de peste patru luni, voleibaliștii juniori revin în săli. Prima etapă a campionatului 2021/ 2022 e programată duminică, 3 octombrie. Din fericire, s-a revenit la programul clasic, cu etape programate la două săptămâni.
După ce anul trecut s-a disputat sub formă de mini-turee, din cauza restricțiilor impuse atunci de guvernanți în încercarea de a opri pandemia, acum s-a revenit la programarea clasică. Se va juca o dată la două duminici. Meciurile vor fi transmise live pe Facebook sau pe Youtube.
La juniori, echipele vor fi compuse din jucători născuți în 2003-2004 și mai mici. Condițiile de vârstă și de talie pe care trebuie să le îndeplinească o echipă pe puteți vedea AICI.
Anul acesta s-au înscris în campionat 21 de echipe, care au fost împărțite în patru grupe. Ocupantele primelor trei locuri se vor califica la cele trei turnee semifinale. De acolo, se vor califica la turneul final primele două clasate. Turneele semifinale sunt programate în perioada 25-27 martie 2022, iar turneul final între 13 și 17 aprilie 2022. Deținătoarea titlului este CTF Mihai I, care a obținut în primăvară al treilea titlu consecutiv. Pe locurile următoare s-au clasat LAPI Dej și LPS CSS Suceava. Din păcate, anul acesta formația din Moldova nu mai are echipă înscrisă la această categorie de vârstă.
Noutatea față de anii trecuți o reprezintă apariția unei noi metode de departajare în caz de egalitate la puncte. Primul criteriu în acest caz este unul foarte corect: numărul de victorii. Dacă egalitatea persistă, departajarea se va face după raportul dintre seturile câştigate şi cele pierdute, iar dacă egalitatea se menține, după raportul punctelor câştigate şi cele pierdute.
Mai jos puteți vedea programul meciurilor primei etape, nu înainte de a vă ruga să mă ajutați ca de obicei cu rezultatele partidelor la care veți asista sau veți juca. De asemenea, dacă aveți fotografii cu echipele sau din timpul meciurilor și vreți să le vadă toți iubitorii voleiului din țară, vă rog să mi le trimiteți, iar eu le voi publica pe site, pe pagina de Facebook și pe cea de Instagram. Dacă publicați fotografiile pe paginile personale sau pe paginile oficiale ale cluburilor, puteți să îmi trimiteți link-ul cu pozele și acesta va fi redistribuit pe rețelele sociale și va fi postat și pe site în dreptul meciului respectiv.
Rezultatele și fotografiile le aștept pe pagina de Facebook Doarvolei, AICI sau pe WhatsApp, la numărul 0730660361. Vă mulțumesc de pe acum.
Juniori: Programul primei etape
Seria A
Nicu Gane Fălticeni – CSS Buzău
CSS Bacău – LPS Piatra Neamț
Arcada Galați stă
Seria B
CTF Mihai I – CNMV Ploiești
Ex 4 Volei București – CSS Tulcea
CSS 1 Constanța – CSS Dinicu Golescu Câmpulung Muscel
Seria C
CSS Blaj – Westar Arad
CNMB Râmnicu Vâlcea – CNNT Craiova
CSS Caransebeș stă
Seria D
LPS Bistrița – Academia de Volei Marius Lazăr
CSS Zalău –LPS Bihorul Oradea
LAPI Dej stă
Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal