Învinsă în decisiv de Azerbaidjan, naționala României are azi un nou meci la EuroVolley, cu Belgia. Va fi LIVE pe AntenaPLAY

Iarina Axinte și Andreea Cimpu în acțiune (FOTO: CEV)
Distribuie, dacă îți place

Naționala feminină a României a luptat de multe ori de la egal la egal cu gazda grupei Campionatului Eurpean, Azerbaidjan, dar a trebuit să se recunoască învinsă. Azi, marți, 25 august, tricolorele vor juca împotriva Belgiei, de la ora 14.30, într-o partidă transmisă în direct la AntenaPLAY.

🏐 Distribuie această știre prietenilor voleiului!
Facebook | Twitter | WhatsApp

Azerele, încurajate de 4.100 de fani, au pornit foarte bine în acest meci, câștigând primul set cu 25-21. În actul secund, însă, tricolorele au avut inițiativa, au condus chiar cu 14-8, 16-10 și 17-12, însă apoi au pierdut opt puncte la rând și scorul a devenie17-20. De acolo, chiar dacă ne-am apropiat de trei ori la un punct, nu a ajutat la nimic, așa că Azerbaidjan s-a impus cu 25-23 și a ajuns să conducă pe tabelă cu 2-0.  Parcă trezite din pumni, fetele noastre au făcut un set trei superb, câștigat la pas, cu 25-15. Iar prestația bună a continuat și în setul al patrulea, pe care și l-au adjudecat cu 25-22.

S-a ajuns astfel, la fel ca în meciul cu Olanda, din prima etapă, la setul decisiv. Și din păcate, la fel ca în acea partidă, victoria a revenit adversarelor, cu 15-8.

📲
DoarVolei.ro este și pe WhatsApp! Primești știri rapide, scoruri și povești din volei direct pe telefon.
Intră pe canal →

Astfel, după două etape, România are două puncte și nici o victorie.

📸
Comunitatea DoarVolei.ro te așteaptă pe Instagram cu poze și momente speciale din volei.
Urmărește pe Instagram →

Dacă ne uităm pe statistica meciului, vedem că meciul a fost decis doar de câteva mingi, pentru că dacă azerele s-au impus la blocaje cu 13-10, noi am câștigat duelul așilor tot la o diferență de trei puncte, 8-5.

Apoi, preluările au fost la ambele echipe 48% pozitive, iar atacul a fost puțin mai eficient la adversarele noastre: 38% – 36%. Cele mai multe puncte pentru formația noastră le-au făcut cele două jucătoare care vor fi colege și la campioana Poloniei, Budowlani Lodz: Iuna Zadorojnai (19 puncte) și Rodica Buterez (18 puncte).

De la gazde, cele mai multe puncte le-au făcut veterana Polina Rahimova (26 puncte) și cea pe care o cunoaștem foarte bine din perioada în care a jucat la CSM Lugoj și Volei Alba Blaj, Yelisaveta Ruban (24 de puncte).

Scor final: România – Azerbaidjan 2-3 (21-25, 23-25, 25-15, 25-22, 8-15)

Au jucat pentru România: Zadorojnai 19p (+14), Buterez 18p (+11), Miclăuș 13p (+8), T. Cristea 12p (+9), Cimpu 10p (+9), Baciu 8p (+6), C. Radu 1p (+1), Axinte 1p (-3), Miron 0p (-1), Vereș (libero). Nu au jucat: Ariton, Buran, Oțet (libero). Antrenor: Guillermo Naranjo Hernandez.

Marți, de la ora 14.30, România – Belgia, în direct pe AntenaPLAY

Fetele noastre nu au prea mult timp de odihnă pentru că azi, de la ora 14.30, vor disputa al treilea meci din grupă, contra Belgiei. O formație care vine la întâlnirea ce se va putea vedea pe AntenaPLAY cu moralul la cote înalte, grație celor două victorii obținute până acum, 3-2 cu Spania și 3-0 cu Portugalia.

Dacă ar fi să judecăm după istoria confruntărilor directe de la Campionatul European, România se va impune fără emoții. Cele două reprezentative s-au întâlnit de trei ori până acum la EuroVolley, iar România a câștigat de fiecare dată cu 3-0, în edițiile din 1967, 1975 și 1987. De altfel, primul dintre aceste meciuri a rămas chiar unul de referință în istoria Belgiei la Europene. În 1967, România s-a impus cu 15-0, 15-0, 15-3, acesta fiind cel mai drastic eșec suferit vreodată de belgience la turneul continental. Totodată, este singurul meci de EuroVolley în care Belgia nu a reușit să înscrie niciun punct în două seturi.

Totuși, nu joacă istoria, iar bilanțul mai recent este în favoarea „Yellow Tigers”. În acest secol, România și Belgia s-au întâlnit în opt partide oficiale și și-au împărțit victoriile, câte patru de fiecare parte. Ultimele trei confruntări au fost câștigate însă de Belgia, toate cu 3-0: în semifinalele Ligii Europene din 2013, la Jocurile Europene din 2015, chiar la Baku, și în finala mică a Golden League 2024. Atunci, Belgia s-a impus cu 3-0 în meciul pentru medalia de bronz, cu Britt Herbots și Britt Fransen, câte 13 puncte. Fransen a reușit atunci șase dintre cele 14 blocaje câștigătoare ale belgiencelor, în timp ce Simina Străchinescu, absentă acum din lotul nostru, a fost, cu nouă puncte,  cea mai bună marcatoare a României.

Acea partidă reprezintă și singura confruntare oficială de până acum între selecționerii Kris Vansnick și Guillermo Naranjo Hernandez.

EuroVolley 2026:  Programul României în Grupa C

22 august

România – Țările de Jos 2-3 (21-25, 28-26, 15-25, 25-22, 9-15)

24 august, ora 17.30

România – Azerbaidjan

25 august, ora 14.30

România – Belgia

27 august, ora 17.30

România – Portugalia

28 august, ora 14.30

România – Spania

EuroVolley 2026: Lotul naționalei României

Ridicătoare

9. Iarina Axinte

6. Carolina Radu

Universali

10. Ioana Baciu

7. Iuna Zadorojnai

Extreme

3. Rodica Buterez

77. Cristina Miron

15. Sorina Miclăuș

5. Raluca Buran

Centri

1. Diana Ariton

33. Andreea Cimpu

8. Bianca Grama

29. Tara Cristea

Libero

2. Diana Vereș

16. Andra Cojocaru

32. Eliza Oțet

Staff tehnic:

Antrenor principal: Guillermo Hernandez

Antrenor secund: Ionuț Teleleu

Antrenor secund: Vladimir Kapris

Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *