Se știu deja două semifinaliste ale campionatului de volei pentru juniori. Celelalte două vor fi stabilite miercuri, la București.
LPS Suceava s-a calificat matematic în semifinalele turneului final al campionatului național de volei pentru juniori. Cu două victorii, moldovenii nu mai pot pierde unul dintre primele două locuri indiferent de rezultatele ultimei etape, programate miercuri la Școala 205 ”Adrian Păunescu” din București.
Pentru al doilea loc calificant se bat cu șanse toate cele trei echipe din grupă, pentru că aici situația este una specială, deoarece Craiova, deși a a câștigat azi cu 3-0 în fața dinamoviștilor, are zero puncte, deoarece în prima partidă, pierdută cu 3-0 în fața sucevenilor, a fost penalizată cu câte un punct pe set din cauza folosirii a doar doi jucători de vârsta junioratului, în loc de minimum 3, cum prevede regulamentul.
În Seria a II-a, CTF Mihai I pare să nu aibă rival, așa că și-a asigurat matematic calificarea în semifinale. Pentru locul al doilea se vor lupta în meci direct CSS Tulcea și LAPI Dej.
Juniori: Programul și rezultatele turneului final
Seria I
Luni, 21 mai
LPS Oradea – Dinamo 1-3
LPS Suceava – CNNT Craiova 3-0
Marţi, 22 mai
Dinamo – CNNT Craiova 0-3
LPS Oradea – LPS Suceava 1-3
Miercuri, 23 mai
10.30 LPS Suceava – Dinamo
12.30 CNNT Craiova – LPS Oradea
Seria II-a
Luni, 21 mai
CSS Tulcea – CSS 2 Baia Mare 3-2
CTF Mihai I – LAPI Dej 3-0
Marţi, 22 mai
LAPI Dej – CSS 2 Baia Mare 3-0
CTF Mihai I – CSS Tulcea 3-0
Miercuri, 23 mai
14.30 CSS Tulcea – LAPI Dej
16.30 CTF Mihai I – CSS 2 Baia Mare