Ziua a doua a turneului final al campionatului de volei pentru juniori de la Baia Mare a fost una furtunoasă. Asta deoarece s-a constatat că LPS Bihorul Oradea a jucat fără talie în prima etapă și în două seturi din cea de-a doua, fiind penalizată astfel cu 5 puncte și neavând dreptul de a promova în semifinale!
Lucrurile s-au petrecut în felul următor: ceilalți antrenori și-au dat seama că jucătorul considerat cu talie de la LPS Bihorul Oradea pare puțin mai mic decât ar trebui. Drept urmare, azi a fost măsurat la un cabinet de medicină sportivă și s-a constatat că, într-adevăr, avea cu un centimetru sub baremul de talie! Astfel, conform regulamentului, orădenii au fost penalizați cu câte un punct pentru fiecare meci jucat fără a avea talie în teren (au fost 5 în primele două etape) și nu vor avea drept de calificare în semifinale.
În celălalt meci din grupă, CNNT Craiova a învins cu scorul de 3-2 pe LAPI Dej și s-a calificat matematic (ținând cont de situația orădenilor) în semifinale.
În celelalte meciuri disputate azi, gazdele, CSS 2 Baia Mare, au învins pe CSS Buzău și sunt ca și calificate în semifinale. De asemenea, CTF Mihai I a învins pe CSS Toplița și a luat o opțiune serioasă pentru calificare.
Iată rezultatele complete ale primelor două etape și programul celei de-a treia.
Seria I
MIERCURI
CNNT Craiova – LPS Piatra Neamţ 3-1 (25-15, 19-25, 25-20, 25-21)
CSS LAPI Dej – LPS Bihorul Oradea 0-3 (22-25, 22-25, 21-25)
JOI
LPS Bihorul Oradea – LPS Piatra Neamţ 3-1 (25-22, 22-25, 25-11, 25-14)
CNNT Craiova – CSS LAPI Dej 3-2 (25-18, 15-25, 25-23, 16-25, 15-12)
VINERI
LPS Bihorul Oradea – CNNT Craiova
LPS Piatra Neamţ – CSS LAPI Dej
Clasament
- CNNT Craiova 5 p (6-3)
- LPS Bihorul Oradea* 1 p (6-1)
- CSS LAPI Dej 1 p (2-6)
- LPS Piatra Neamț 0 p (2-6)
*Echipă penalizată cu 5 puncte, fără drept de calificare în semifinale
CNNT Craiova s-a calificat matematic în semifinale
Seria a II-a
MIERCURI
CSS 2 Baia Mare – CTF Mihai I Bucureşti 3-1 (24-26, 25-18, 25-18, 25-21)
CSS Buzău – CSS Topliţa 0-3 (22-25, 11-25, 21-25)
JOI
CSS 2 Baia Mare -CSS Buzău 3-0 (25-15, 25-14, 25-22)
CTF Mihai I Bucureşti – CSS Toplița 3-0 (25-16, 25-20, 25-19)
VINERI
CSS 2 Baia Mare – CSS Toplița
CTF Mihai I Bucureşti – CSS Buzău
Clasament
- CSS 2 Baia Mare 6 p (6-1)
- CTF Mihai I 3 p (4-3)
- CSS Toplița 3 p (3-3)
- CSS Buzău 0 p (0-6)
Pacat de acest superb sport ca este condus de acest om … Din păcate. Dar să faci aceste abuzuri, să te implici direct în acest scandal doar pentru a ajuta pe cei care te-au susținut la alegeri… PENIBIL. Acel copil a fost masurat de 2 ori în acest an competițional primind stampila „de talie”. Mi se pare că federația este duala în acest sens și e intr-o mare eroare. Conform regulamentelor acest visan a aplicat un articol de lege și a uitat de altele. Ar fi enorm de multe probleme pe care le-aș putea susține aici. Antrenorii care au contestat înălțimea jucătorului deși federația de două ori a spus că are talie sunt niste lași. LASI. Felicitări adevăraților jucători. Cei de la Oradea, cel puțin în primele două meciuri, au castigat in pofida scandalului creat de lingăi. Oricum acest scandal a transformat niste băieți în adevărați bărbați. Si daca ma gândesc a mai transformat niste antrenori – bărbați – în niște profitori. Să le fie rușine că nu au castigat pe teren. Pentru mine adevărații campioni sunt orădenii mei.
Să nu uit.
Felicitări domnule visan pentru participarea echipelor românești în cupele europene. Pardon, felicitări pentru amenzile primite. Sper ca le veți plăti din bani publici, nu-i așa. Sau macar din sustinerea politică sau nu de la alegeri.
P.S. Voleiul românesc nu va progresa deloc dacă aceste atitudini mafiote vor persista. Dar să ajungă niste băieți copii bătaia de joc a unora doar pentru a fi medaliată alta echipa!!!???!!!!
Să vă fie rușine. Lacrimile copiilor de la LPS Oradea să vă stea în gât.
Si as mai transmite mii de mulțumiri tuturor celor ce la-au votat pe visan. Felicitări domnilor. Si prin voi Voleiul doar pierde.