Mikasa schimbă mingea din toamna anului viitor. Care va fi prima competiție jucată cu noua minge
Desfășurat săptămâna trecută, la Cancun, Congresul FIVB nu a adus lucruri noi cu excepția unei noi mingi.
Mikasa, în parteneriat cu FIVB, a prezentat la Congres noua minge, V200W, cu care se va concura din toamna anului viitor în toate competițiile indoor. Primul turneu la care va fi folosită va fi 2019 FIVB Volleyball World Cup, care va avea loc în Japonia. La masculin competiția e programată în perioada 14-29 septembrie 2019, iar la feminin în perioada 1-15 octombrie 2019.
Noua minge o înlocuiește pe cea binecunoscută tuturor, cu ”petale” albastre și galbene, care a fost introdusă în circuit la Jocurile Olimpice din 2008, de la Beijing. Aceea purta numele de cod MVA200.
Conform declarațiilor oficialilor voleiului mondial, noua minge este perfect echilibrată, fiind formată din 18 bucăți egale de piele. Fiind predominant galbenă, vizibilitatea va fi mult mai bună atât pentru jucători cât și pentru spectatori și, mai ales, telespectatori. În mod evident, din sezonul următor ea va fi introdusă în toate competițiile desfășurate sub patronajul FIVB.
Intră pe canal →

Asa arata mingea cu care se va juca pana in toamna anului viitor

Presedintele FIVB a prezentat noua minge Mikasa, alaturi de presedintele firmei japoneze, la Congresul FIVB de la Cancun
Urmărește DoarVolei.ro pe Instagram! Vezi poze și clipuri exclusive din volei.
Urmărește pe Instagram →View this post on Instagram
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI