S-a încheiat turneul final al campionatului masculin de minivolei. CSM București și-a apărat cu succes titlul cucerit anul trecut. Podiumul a fost completat de CSS Nicu Gane Fălticeni și de CTF Mihai I, gazda competiției.
CSM București a învins cu 3-1 pe CSS Nicu Gane Fălticeni în finala competiției, o victorie meritată obținută de echipa care a fost cu adevărat cea mai puternică din acest turneu. Este al treilea titlu consecutiv pentru echipa din Capitală, care este antrenată de Tibi Simu și de Cosmin Bărbieru.
Și formația moldoveană, antrenată de Marius Stan, este una dintre echipele care confirmă la toate turneele finale de minivolei la care participă și asta de ani buni, dovadă că acolo există o pepinieră care este foarte bine scoasă în evidență de antrenorii de la CSS Nicu Gane.
Meciul zilei a fost însă finala mică, dintre CTF Mihai I și CSS Tulcea. A fost un meci realmente dramatic, cu o întoarcere de scor senzațională. Tulcenii au dominat primele două seturi, pe care le-au câștigat, păreau că se îndreaptă spre o victorie lejeră, mai ales că în setul al treilea au condus și cu 3 sau 4 puncte. Dar, mai presus de orice, au avut 24-23 și minge de meci! Copiii antrenați de experimentatul antrenor Daniel Droc, prin mâinile căruia au trecut efectiv generații întregi de jucători de națională în ultimii 35 de ani, au revenit incredibil, au câștigat setul, iar în ultimele două seturi au zburdat pe teren, nelăsându-le nici o secundă iluzia adversarilor că au cum să revină în joc. Astfel, medaliile de bronz au fost cucerite de CTF, iar locul 4, poate cel mai dureros de la un turneu final desfășurat după un astfel de ”model”, cu grupe, cu semifinale și finale, a fost ocupat de CSS Tulcea. Lacrimile de tristețe ale băieților antrenați de Constantin Burungiu se pot transforma însă în resurse de energie în obținerea viitoarelor calificări la turneele finale, mai ales că atât ei, cât și celelalte echipe participante la turneul final, au foarte mulți jucători de mare viitor pentru acest sport.
Clasament final:
- CSM București
- CSS Nicu Gane Fălticeni
- CTF Mihai I
- CSS Tulcea
- CSS Bacău
- CSS Zalău
- Academia de Volei Lazăr Marius Zalău
- Bega Timișoara
În cursul zilei de luni, după ora 11.00, voi publica pe pagina de Facebook Doarvolei și fotografii de la cele două finale ale campionatului masculin de minivolei, dar și de la festivitatea de premiere.
Minivolei (m): Rezultatele turneului final
Finala mare
CSM București – CSS Nicu Gane Fălticeni 3-1
Finala mică
CSS Tulcea – CTF Mihai I 2-3
Finala pentru locul 5
CSS Bacău – CSS Zalău 3-1
Finala pentru locul 7
Academia de Volei Lazăr Marius Zalău – Bega Timișoara 3-1
Semifinale 1-4 (Școala nr. 162)
Sâmbătă, 7 mai
CSM București – CSS Tulcea 3-1
CTF Mihai I – CSS Nicu Gane Fălticeni 1-3
Semifinale 5-8 (sala CTF Mihai I)
Sâmbătă, 7 mai
Academia de Volei Lazăr Marius Zalău – CSS Bacău 1-3
Bega Timișoara – CSS Zalău 2-3
Grupa I (Școala nr. 162)
Miercuri, 4 mai
CSS Bacău – CSM București 1-3
CSS Zalău – CSS Nicu Gane Fălticeni 1-3
Joi, 5 mai
CSM București – CSS Nicu Gane Fălticeni 3-0
CSS Bacău – CSS Zalău 3-2
Vineri, 6 mai
CSS Zalău – CSM București 0-3
CSS Nicu Gane Fălticeni – CSS Bacău 3-1
Grupa a II-a (sala CTF Mihai I)
Miercuri, 4 mai
CTF Mihai I – CSS Tulcea 3-2
Academia de Volei Lazăr Marius – Bega Timișoara 1-3
Joi, 5 mai
Academia de Volei Lazăr Marius – CTF Mihai I 1-3
CSS Tulcea – Bega Timișoara 3-1
Vineri, 6 mai
CTF Mihai I – Bega Timișoara 3-1
Academia de Volei Lazăr Marius – CSS Tulcea 0-3
Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal