Naționala feminină a României, a câștigat dramatic cu Bosnia-Herțegovina la Europene

Rodica Buterez în atac contra Bosniei (FOTO: CEV)

Naționala feminină de volei a României a trăit un adevărat carusel de emoții, și fanii ei pe lângă ea, dar până la urmă totul s-a încheiat cu bine în fața Bosniei-Herțegovina. Victorie cu 3-2 pentru tricolore și calificarea în optimi a devenit o realitate. 




Pentru România, victoria cu bosniacele era obligatorie pentru a rămâne în cursa de calificare la Europene. Startul a fost dezastruos, cu cun set câștigat la 12 de adversare, însă continuarea a fost spectaculoasă. Deși conduse cu 15-12 în actul al doilea, sau cu 21-18, româncele au recuperat minge cu minge și au câștigat setul al doilea cu 26-24, după o revenire fantastică!

În setul al treilea, tot așa, bosniacele au condus, dar numai până la 12-8 și 13-10, căci apoi, România a egalat la 14 și a scăpat în învingătoare, 25-21.

Încă plutind după reușita din setul precedent, jucătoarele noastre au fost dominate fără urmă de îndoială de adversare, care au egalat situația pe tabelă, după un 25-21 clar.

Setul decisiv părea înfricoșător nu doar pentru că româncele pierduseră setul precedent, dar și pentru că echipa antrenată de tehnicianul celor de la Volei Alba Blaj, Steven Ljubicic, câștigase ambele meciuri precedente de cinci seturi de la acest Campionatul European. Istoria, din fericire, nu s-a repetat, fetele noastre au revenit de la 1-3 la 5-3, apoi scorul s-a făcut 11-9 pentru bosniace, moment în care ale noastre au apăsat pe accelerație, și-au regăsit concentrarea, au combinat spectaculos și au făcut 6 puncte la rând, obținând o victorie necesară ca aerul! Scor final: România – Bosnia Herțegovina 3-2 (12-25, 26-24, 25-21, 21-25, 15-11) și echipa noastră a urcat pe locul al treilea, cel puțin până la disputarea meciului dintre Elveția și Croația, programat tot în această seară, de la ora 22.00. Oricum, calificarea în optimi e o realitate!




Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns