Naționala feminină U16 joacă joi contra Turciei la Campionatul Balcanic. Meciul va fi în direct pe Youtube
Naționala feminină U16 a României a fost învinsă de Bulgaria cu 3-0 în al doilea meci de la Campionatul Balcanic, iar joi, de la ora 15.00, va juca împotriva liderului clasamentului, Turcia.
În confruntarea contra bulgăraoicelor, tricolorele și-au ridicat mult nivelul față de partida cu Grecia, de marți, și chiar dacă au pierdut au arătat în multe momente de joc că se pot lupta cu adversarele lor cel puțin de la egal la egal. Starturile de set ne-au aparținut de fiecare dată, conducând în fiecare act până după jumătatea lui. Ba chiar, în primul, au ajuns să aibă 21-17, dar apoi ceva s-a întâmplat în jocul lor și au cedat inițiativa, pierzând la 22.
Intră pe canal →
Autoare a câte 13 puncte fiecare, Ariana Harbuz-Chivorchian și Bianca Trancă au fost cele mai bune marcatoare ale naționalei noastre.
Urmărește pe Instagram →
Scor final: România – Bulgaria 0-3 (22-25, 22-25, 22-25)
Au jucat pentru România: Harbuz-Chivorchian 13p (+8), Trancă 13p (+5) Iancu 7p (+5), Vasilescu 5p (-6), Iftime 3p (0), Murgoci 1p (+1), Mitrovic 1p (0), Iamandi 1p (0), Dosa 0p (0), Ciobanu 0p (-1), Mânzar (libero), Stoica (libero). Nu au jucat: Turdean, Teodorescu. Antrenor: Alexandra Trică.
Joi, de la ora 15.00, România va juca împotriva liderului, Turcia, una dintre cele două echipe neînvinse până acum (cealaltă e Grecia). Partida va fi LIVE pe Youtube, în fereastra de mai jos
Campionatul Balcanic U16 (f): Programul meciurilor
Marți, 21 iulie
Serbia – Muntenegru 3-0 (25-7, 25-20, 25-14)
Bulgaria – Turcia 1-3 (20-25, 20-25, 25-22, 19-25)
Grecia – România 3-0 (25-18, 25-14, 25-14)
Miercuri, 22 Iulie
Muntenegru – Turcia 0-3 (12-25, 18-25, 15-25)
România – Bulgaria 0-3 (22-25, 22-25, 22-25)
Grecia – Serbia 3-2 (25-21, 20-25, 25-23, 23-25, 15-13)
Joi, 23 Iulie
15.00 România – Turcia
17.30 Serbia – Bulgaria
20.00 Grecia – Muntenegru
Vineri, 24 Iulie
15.00 Serbia – Turcia
17.30 România – Muntenegru
20.00 Grecia – Bulgaria
Sâmbătă, 25 Iulie
15.00 România – Serbia
17.30 Muntenegru – Bulgaria
20.00 Grecia – Turcia

Naționala feminină U16 a României, la primul meci internațional: Campionatul Balcanic U16 (FOTO: BVA)
Lotul naționalei U16 (f) a României la Campionatul Balcanic
RIDICĂTOARE
2 Teodora Dosa (CSS 5 București)
16 Izabela Iamandi (Dinamo)
SECUNZI
18 Adela Vasilescu (Champions Sibiu)
12 Ariana Harbuz Chivorchian (Dinamo)
13 Cristina Ciobanu (Dinamo)
15 Emma Stoica (CTF Mihai I)
CENTRI
3 Beatrice Iancu (CS Chitila)
5 Ilinca Iftime (CSM Constanța)
1 Anastasia Murgoci (CTF Mihai I)
17 Antonia Teodorescu (Academika Focșani)
FALȘI
7 Bianca Trancă (CSS Bega Timișoara)
6 Iasmina Turdean (CSS Târgu Mureș)
LIBERO
10 Emma Mânzar (CSU Medicina Târgu Mureș)
11 Noa Mitrovic (Viitorul Florești)
Staff tehnic
Antrenor principal: Alexandra Trică
Antrenor secund: Alex Voicu
Kinetoterapeut: Teodora Neacșu
Statistician: Mircea Gâtej
Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de <st
