Naționala feminină, victorie pentru Adelina. Căpitanul echipei s-a accidentat în primul set al meciului cu Portugalia
Naționala feminină a obținut victoria contra Portugaliei, iar victoria i-a fost dedicată căpitanului echipei noastre, Adelina Ungureanu, care s-a accidentat grav în primul set.
România s-a impus cu scorul de 3-1 în fața Portugaliei, după un joc în care fetele noastre au reușit să treacă nu doar peste opoziția adversarelor, dar au izbutit să treacă și peste șocul accidentării Adelinei Ungureanu. La scorul de 15-10 pentru România în primul set, aceasta a aterizat greșit pe piciorul drept după o săritură la blocaj și partida s-a încheiat pentru ea. Accidentarea a fost la genunchiul drept și sper din suflet ca RMN-ul pe care-l va face să-i dea vești bune. Adelina a mai trecut prin momente dramatice în urmă cu doi ani și jumătate, când a suferit o accidentare gravă la ligamentele genunchiului stâng.
Intră pe canal →
În ceea ce privește restul partidei, România a dat un adevărat recital la bocaj, cu 18 puncte reușite din acest procedeu. 6 dintre el i-au aparținut Andreei Cimpu, iar 5 Iunei Zadorojnai, aceasta din urmă fiind și MVP-ul partidei. Ea a acumulat în total 26 de puncte. Prestații bune au avut, de altfel, toate fetele introduse pe teren de selecționerul Guillermo Naranjo, fiind o victorie a întregii echipe, nu doar a unei singure jucătoare.
Urmărește pe Instagram →
Scor final: România – Portugalia 3-1 (25-21, 23-25, 25-21, 25-22).
Au jucat pentru România: Zadorojnai 26p (+23), Cimpu 12p (+12), Miclăuș 12p (+4), G. Popa 10p (+5), Ariton 9p (+7), Axinte 4p (0), Budăi-Ungureanu 3p (+2), C. Radu 1p (+1), Străchinescu 1p (+1), Oțet 0p (0), Grama 0p (0), Vereș (libero), Cojocaru (libero). Nu a jucat: D. Ionescu. Antrenor: Guillermo Naranjo Hernandez.
Duminică, România va susține ultimul meci din actuala ediție a Ligii Europene, contra Lituaniei, gazda turneului. Tricolorele sunt mari favorite la obținerea victoriei. Partida începe la ora 16.00.
Liga Europeană 2026 (f): Programul și rezultatele naționalei României
5 iunie, Riga: România – Letonia 3-2 (23-25, 20-25, 25-18, 25-20, 16-14)
6 iunie, Riga: România – Israel 3-0 (25-18, 25-23, 25-23)
12 iunie, Blaj: România – Albania 3-0 (25-16, 25-17, 25-7)
14 iunie, Blaj: România – Muntenegru 1-3 (21-25, 23-25, 25-22, 20-25)
20 iunie, Šiauliai: România – Portugalia 3-1 (25-21, 23-25, 25-21, 25-22)
21 iunie, Šiauliai: România – Lituania, ora 16.00
Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de <st
