Preliminarii Campionat Mondial Under 21 (m): Adrian Aciobăniței, Radu Dediulescu și Natan Savan, cei mai eficienți români contra Estoniei
Naționala de volei juniori a României a fost la câteva puncte de o victorie contra Estoniei în primul ei meci din cadrul grupei A a preliminariilor Campionatului Mondial Under 21, faza I.
Chiar dacă au fost învinși cu 3-2 de estonieni, câțiva jucători români s-au evidențiat. Din punctul de vedere al eficacității, Adrian Aciobăniței, căpitanul naționalei, care e legitimat chiar la formația din Frankfurt, orașul care găzduiește turneul, a fost cel mai bun. A făcut 23 de puncte. A fost urmat de Radu Dediulescu, cu 19 puncte și de Natan Savan, cu 11.
În atac, cel mai bun a fost Aciobăniței, cu 19 puncte. El a fost urmat de Dediulescu, cu 15, și Ovidiu Darlaczi, cu 6.
La serviciu, Filip Constantin și Adrian Aciobăniței au reușit câte doi ași, în vreme ce Natan Savan a făcut un punct direct din serviciu.
Intră pe canal →
La capitolul blocaj, Natan Savan a strălucit, cu 5 reușite. A fost urmat de Radu Dediulescu, cu 4, și de Aciobăniței și de Tudor Magdaș, cu câte două.
Urmărește pe Instagram →
Mai jos puteți vedea tot ce au făcut jucătorii noștri în meciul contra Estoniei.

