
O veste bună și una rea din etapa a doua a preliminariilor pentru Campionatele Europene de junioare, respectiv juniori. Dacă fetele sunt în cursa de calificare, urmând să joace duminică o adevărată finală, băieții nu mai au nici o șansă de a merge la turneul final.
La Ploiești, naționala feminină de volei Under 19 a învins cu scorul de 3-1 Norvegia. Cea mai bună jucătoare de pe teren a fost Alexia Căruțașu, care a reușit 23 de puncte. Meciul a fost dominat de românce, care după ce au câștigat primul set la 14, s-au relaxat în al doilea pierzându-l la 23, dar și-au revenit în următoarele două, pe care și le-au adjudecat la 18 și la 12.
În urma acestei victorii, România este obligată să câștige duminică meciul cu Belarus pentru a avea șanse de calificare, căci Germania, care în mod normal va pierde meciul cu ex-sovieticele de sâmbătă seară (Belarus conduce la această oră cu 1-0 la seturi), cu siguranță va învinge Norvegia duminică. Primul criteriu de calificare îl reprezintă numărul victoriilor, apoi punctele și raportul seturilor, al punctelor.
Băieții nu au reușit surpriza și au fost învinși de echipa gazdă a turneului de calificare, Cehia, cu un 3-0 foarte clar. Ultimul set a fost și cel mai slab, fiind pierdut la 13, după ce nici primele două nu au fost strălucite, fiind cedate la 17. Cu două înfrângeri din tot atâtea meciuri, tricolorii nu mai au nici o șansă de calificare la turneul final, acolo unde mai mult ca sigur va ajunge Cehia. În cel de-al doilea meci al zilei, Grecia a învins cu 3-1 Serbia, formația care trecuse de ai noștri în prima zi. Duminică, România joacă împotriva Greciei într-un meci care contează doar pentru adversari.
Preliminarii CE U20 (m): Programul grupei J
Vineri
România – Serbia 1-3
Cehia – Grecia 3-0
Sâmbătă
Serbia – Grecia 1-3
România – Cehia 0-3
Duminică
16.00: Grecia – România
19.00: Serbia – Cehia
Se califică la Campionatul European prima clasată.
Preliminarii CE U19 (f): Programul grupei H
Vineri
Germania – România 3-1
Belarus – Norvegia 3-1
Sâmbătă
România – Norvegia 3-1
Germania – Belarus
Duminică
17.30 România – Belarus
20.00 Norvegia – Germania
Se califică la Campionatul European primele două clasate.