Se știu primele 6 echipe calificate la turneul final Under 15 la volei feminin. Iată și ce formații vor juca la turneele semifinale 2

CSM București s-a calificat la turneul final U15

S-au încheiat și meciurile grupelor semifinale I 1 ale campionatului Under 15 (speranțe) la volei feminin. În urma acestora, s-au aflat 6 echipe calificate la turneul final. 

În urma partidelor disputate de vineri până duminică, s-au stabilit primele 6 calificate la turneul final al campionatului Under 15 la volei feminin. Este vorba de CSM Constanța, CS Muscel, CSV Craiova, Juvenil Brașov, CSM București și CSS Blaj. Turneul final va avea loc în perioada 22-25 mai.

Ocupantele locurilor 2 și cele mai bune două echipe de pe pozițiile 3 vor juca în turneele semifinale 2, care vor avea loc în perioada 19-21 aprilie.

De pe locul 2 s-au calificat în această fază: HV Junior Iași, CNNT Craiova, CSS 5 București, Dinamo, ACS Champions Sibiu și LPS Bihorul Oradea.

De pe poziția a treia, cele mai bune două echipe au fost: Super Volei Oradea (7 puncte) și Kids Tâmpa Brașov (6 puncte, 6:7 raportul seturilor). Brașovencele au făcut parte dintr-o grupă de 6 echipe, astfel că în calculul punctajului lor a fost scăzut rezultatul înregistrat cu ultima clasată din grupă, Silvania Sport. Kids Tâmpa a depășit la raportul seturilor (6:7 față de 6:8 pe CS Chitila, a treia în ierarhia formațiilor de pe locurile 3).

Fotografii cu echipele calificate direct la turneul final puteți vedea mai jos.

Campionatul U15 (f): Rezultatele grupelor semifinale I

Seria I (Iași)

Vineri, 22 martie

Axiopolis Cernavodă – CS Chitila 1-3

HV Junior Iași – CSS Buzău 3-0

CSS Buzău – CSM Constanța 0-3

Axiopolis Cernavodă – HV Junior Iași 1-3

Sâmbătă, 23 martie

CS Chitila – CSS Buzău 3-1

HV Junior Iași – CSM Constanța 1-3

CSS Buzău – Axiopolis Cernavodă 3-1

CSM Constanța – CS Chitila 3-0

Duminică, 24 martie

CSM Constanța – Axiopolis Cernavodă 3-0

HV Junior Iași – CS Chitila 3-0

  • S-a calificat la turneul final: CSM Constanța
  • Va juca la turneul semifinal 2: HV Junior Iași
CSM Constanța s-a calificat la turneul final U15
CSM Constanța s-a calificat la turneul final U15

Seria a II-a (Câmpulung Muscel)

Vineri, 22 martie

CSS Bacău – CSS Târgu Mureș 3-2

CNNT Craiova – CS Muscel 0-3

CSS Târgu Mureș – CNNT Craiova 0-3

CSS 1 Constanța – CSS Bacău 2-3

Sâmbătă, 23 martie

CNNT Craiova – CSS 1 Constanța 3-0

CS Muscel – CSS Târgu Mureș 3-0

CSS Bacău – CNNT Craiova 0-3

CS Muscel – CSS 1 Constanța 3-0

Duminică, 24 martie

CSS 1 Constanța – CSS Târgu Mureș 1-3

CSS Bacău – CS Muscel 3-0

  • S-a calificat la turneul final: CS Muscel
  • Va juca la turneul semifinal 2: CNNT Craiova
CS Muscel s-a calificat la turneul final U15
CS Muscel s-a calificat la turneul final U15

Seria a III-a (Craiova)

Vineri, 22 martie

CSV Craiova – CSS Caransebeș 3-0

CTF Mihai I București – Dacia Mioveni 2012 3-2

Sâmbătă, 23 martie

CTF Mihai I București – CSS 5 București 0-3

CSV Craiova – Dacia Mioveni 3-0

CSS 5 București – CSV Craiova 0-3

Dacia Mioveni – CSS Caransebeș 2-3

Duminică, 24 martie

CSS Caransebeș – CTF Mihai I 1-3

CSS 5 București – Dacia Mioveni 3-0

CSS Caransebeș – CSS 5 București 1-3

CTF Mihai I – CSV Craiova 1-3

  • S-a calificat la turneul final: CSV Craiova
  • Va juca la turneul semifinal 2: CSS 5 București
CSV Craiova s-a calificat la turneul final U15
CSV Craiova s-a calificat la turneul final U15

Seria a IV-a (Brașov)

Vineri, 22 martie

Dinamo – Atomic Blaj 3-0

LPS Cluj – Lumina Wolves 0-3

Juvenil Brașov – Dinamo 3-2

Lumina Wolves – Atomic Blaj 3-2

Sâmbătă, 23 martie

LPS Cluj – Juvenil Brașov 0-3

Lumina Wolves – Dinamo 0-3

Dinamo – LPS Cluj 3-0

Atomic Blaj – Juvenil Brașov 0-3

Duminică, 24 martie

Atomic Blaj – LPS CLUJ 3-2

Juvenil Brașov – Lumina Wolves 3-1

  • S-a calificat la turneul final: Juvenil Brașov
  • Va juca la turneul semifinal 2: Dinamo
Juvenil Brașov s-a calificat la turneul final U15
Juvenil Brașov s-a calificat la turneul final U15

Seria a V-a (Sibiu)

Vineri, 22 martie

Power Volley Baia Mare – Silvania Sport 3-0

Kids Tâmpa Brașov – Cetate Deva 3-1

ACS Champions Sibiu – CSM București 1-3

Sâmbătă, 23 martie

Kids Tâmpa Brașov – ACS Champions Sibiu 0-3

Cetate Deva – Silvania Sport 3-0

Power Volley Baia Mare – CSM București 0-3

CSM București – Kids Tâmpa Brașov 3-0

Silvania Sport – ACS Champions Sibiu 0-3

Cetate Deva – Power Volley Baia Mare 3-0

Duminică, 24 martie

ACS Champions Sibiu – Cetate Deva 3-0

CSM București – Silvania Sport 3-0

Kids Tâmpa Brașov –  Power Volley Baia Mare 3-0

Silvania Sport – Kids Tâmpa Brașov 0-3

CSM București – Cetate Deva 3-0

ACS Champions Sibiu – Power Volley Baia Mare 3-0

  • S-a calificat la turneul final: CSM București
  • Va juca la turneul semifinal 2: ACS Champions Sibiu și Kids Tâmpa Brașov (a doua formație ca valoare de pe locul 3)
CSM București s-a calificat la turneul final U15
CSM București s-a calificat la turneul final U15

Seria a VI-a (Oradea)

Vineri, 22 martie

CSS Botoșani – CSS Blaj 0-3

Super Volei Oradea – LPS Bihorul Oradea 2-3

CSS Blaj – Super Volei Oradea 3-1

Bega Timișoara – CSS Botoșani 0-3

Sâmbătă, 23 martie

CSS Blaj – Bega Timișoara 3-0

LPS Bihorul Oradea – CSS Botoșani 3-0

CSS Blaj – LPS Bihorul Oradea 3-0

Bega Timișoara – Super Volei 2017 Oradea 0-3

Duminică, 24 martie

Super Volei 2017 Oradea – CSS Botoșani 3-0

LPS Bihorul Oradea – Bega Timișoara 3-0

  • S-a calificat la turneul final: CSS Blaj
  • Vor juca la turneul semifinal 2: LPS Bihorul Oradea și Super Volei Oradea (cea mai bună echipă de pe locurile 3)
Echipa U15 a CSS Blaj, calificată la turneul final
Echipa U15 a CSS Blaj, calificată la turneul final

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns