Programul amicalelor naționalei masculine de volei a României înaintea Campionatului European

România va avea șapte meciuri amicale înaintea startului Campionatului European
România va avea șapte meciuri amicale înaintea startului Campionatului European
Distribuie, dacă îți place

Naționala masculină de volei a României se află de la 15 iulie în cantonament la Ploiești în vederea pregătirii cât mai bune a participării la Campionatul European care va avea loc la Cluj-Napoca în luna septembrie. Iată ce amicale vor disputa tricolorii până la startul competiției.

📤 Distribuie această știre prietenilor voleiului!
Facebook | Twitter | WhatsApp

Pregătirea comună este bună, pentru omogenizarea lotului, dar rezultatele acestei perioade se văd cu adevărat doar în meciuri. Tocmai de aceea, toate selecționatele își programează partide amicale înaintea celor oficiale, în care antrenorii își pot da seama cu adevărat ce merge și ce nu merge în jocul elevilor lor, în care văd ce scheme au fost bine însușite și la care trebuie să mai lucreze. Evident, nici tricolorii nu puteau face excepție și, din fericire, au programate mai multe partide de verificare.

Primele meciuri amicale vor avea loc în Grecia, la Atena, contra echipei locale, desigur. Acestea se vor disputa în zilele de 13 și 14 august. Apoi, în zilele de 21, 22 și 23 august, românii vor disputa trei jocuri de verificare contra Danemarcei, la Ploiești, acolo unde românii au cartierul general înaintea plecării la Cluj Napoca.

💚
Vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în volei? Urmărește canalul nostru WhatsApp.
Intră pe canal →

În fine, ultimele amicale înaintea turneului final al Campionatului European vor avea loc pe 29 și 30 august, atunci când tricolorii vor juca, la Cluj-Napoca, ultimele două amicale, contra Estoniei. Orele partidelor vor fi anunțate din timp de FRV.

🏐
Comunitatea DoarVolei.ro te așteaptă pe Instagram cu poze și momente speciale din volei.
Urmărește pe Instagram →

Cumpărați din timp bilete pentru Campionatul European

Așa cum spuneam, acestea sunt confruntările de dinaintea startului turneului final, acolo unde echipa noastră va juca în grupă pe propriul teren, la Cluj-Napoca. Primul meci e cu Letonia, pe 9 septembrie, de la ora 20.00. Biletele s-au pus deja în vânzare pe site-ul Eventim și se vând ca „pâinea caldă”. Așa că, pentru a prinde locurile dorite cel mai bine ar fi să le achiziționați din timp. Dacă dați click AICI veți ajunge pe site-ul oficial de vânzare a biletelor. Se vând abonamente sau bilete pe zi (se joacă din 9 în 16 septembrie).

Va fi un spectacol de neratat pentru toți iubitorii sportului, nu doar ai voleiului. Pentru că meciurile de volei înseamnă show, înseamnă dinamism, de mai mulți ani înseamnă și muzică extrem de antrenantă, înseamnă tot ce vă puteți închipui pentru petrecerea unei seri agreabile într-o sală de sport. Iar când pe parchet mai sunt și băieții noștri, bucuria e cu atât mai mare. Așa că, dacă știți că sunteți în Cluj-Napoca sau în zonă în perioada 9-16 septembrie, mergeți și la BT Arena, pentru că sigur veți avea ce vedea.

Programul României la Campionatul European 2026 (Cluj-Napoca)

9 septembrie: România – Letonia (ora 20.00)

11 septembrie: România – Elveția (ora 20.00)

12 septembrie: România – Germania (ora 20.00)

14 septembrie: România – Turcia (ora 20.00)

16 septembrie: România – Franța (ora 20.00)

Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de <st

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *