România, victorie dramatică în fața Estoniei, în calificările Europenelor U18. Turneul continuă la Ploiești

Naționala U18, la turneul de calificare al Campionatului European, grupa disputându-se la Ploiești
Naționala U18, la turneul de calificare al Campionatului European, grupa disputându-se la Ploiești (FOTO: FRV)
Distribuie, dacă îți place

Ce emoții, dar și ce bucurie extraordinară ne-au oferit la Ploiești componenții naționalei U18 a României în meciul lor de debut din cadrul turneului de calificare la Campionatul European!

🤩 Distribuie această știre prietenilor voleiului!
Facebook | Twitter | WhatsApp

România s-a impus cu scorul de 3-2 în fața Estoniei, la capătul unui meci în care băieții antrenați de Răzvan Parpală și Alexandru Călin ne-au trecut prin toate stările posibile. Ne-au dus întâi pe cele mai înalte culmi ale bucuriei, când conduceau cu 2-0 la seturi și deja ne gândeam la meciurile următoare. Numai că, așa cum se întâmplă în volei, partida a avut o întorsătură teribilă, tunarii estonienilor, Lepp (22 de puncte în total) și Soome (20 de puncte) au început să-și intre în rol și, cum-necum ne-am trezit egalați la 2! Setul decisiv a fost unul de povestit nepoților, cum se spune, dar dacă le vom povesti, va trebui să le povestim doar partea finală. Pentru că după ce am fost conduși constant de adversari, ca la un semn jucătorii noștri s-au trezit din pumni la 10-14! Nu doar că au anulat cele patru mingi de meci, dar s-au impus cu 16-14, obținând, cred, cea mai importantă victorie a carierei lor, pentru că să joci pentru România și să ai o asemenea revenire fantastică e ceva poate unic într-o viață de sportiv!

Așadar, România – Estonia 3-2 (25-17, 25-22, 22-25, 17-25, 16-14), iar tricolorii sunt în grafic pentru calificarea la turneul final al Campionatului European, acolo unde vor ajunge câștigătoarele de grupă și cele mai bune patru ocupante ale locurilor secunde (din 5 grupe).

🏐
Fii parte din comunitatea DoarVolei.ro! Știri, rezultate și povești direct pe WhatsApp.
Intră pe canal →

Autor a 19 puncte, Bălan a fost cel mai bun marcator al echipei noastre. A fost urmat de Josan (11 puncte), dar un cuvânt special de apreciere merită și Alex Apostu, care a avut o prestație foarte bună în ultima parte a meciului, atunci când a fost introdus. De altfel, trebuie spus că și selecționerul Răzvan Parpală are meritul lui în obținerea victoriei, pentru că a avut inspirația (mulți antrenori nu prea fac asta nici măcar la seniori) de a introduce doi jucători în setul decisiv, pe Apostu și pe Patrick Mureșan. Și ei și-au făcut foarte bine treaba, așa cum deja ați aflat.

📸
Urmărește DoarVolei.ro pe Instagram! Vezi poze și clipuri exclusive din volei.
Urmărește pe Instagram →

Au jucat pentru România: Bălan 19p (+18), Josan 11p (+7), Panait 9p (+2), Vizitiu 7p (+4), Lae 6p (+4), Apostu 5p (+3), P. Mureșan 2p (+1), Calciu 1p (+1), Sava 0p (0), Iordache 0p (-4), Verciuc (libero), Costin (libero). Nu a jucat: Onuțe. Antrenor: Răzvan Parpală.

Felicitări din suflet tuturor celor care au contribuit la această victorie și multă baftă la următoarele meciuri. Acestea vor fi contra Irlandei (sâmbătă) și Greciei (duminică). Ora de start în fiecare zi este 19.00. Meciurile vor putea fi urmărite în direct pe pagina de YouTube a FRV. AICI aveți link.

În celălalt meci al zilei inaugurale, Grecia a învins Irlanda cu scorul de 3-0 (25-23, 25-12, 25-19).

Lotul naționalei U18 (m) pentru calificările Campionatului European 

Ridicători

Luca Vizitiu (CNNT Craiova)

Matei Sava (CSM Arcada Galați)

Extreme

Mario Panait (CSM CSS Arcada Galați)

Alexandru Apostu (CSS 2 Baia Mare)

David Onuțe (CSS Zalău)

Patrick Bălan (CSM București)

Centri

Darius Lae (CSM București)

Hugo Burcă (CSM CSS Arcada Galați)

Patrick Mureșan (LAPI Dej)

Tudor Calciu (CNMB Rm. Vâlcea)

Falși

Matei Josan (CSM Arcada Galati)

Matei Iordache (CSM CSS Arcada Galați)

Libero

Vasile Costin (CTF Mihai I)

Valeriu Verciuc (LPS CSS Suceava)

Staff tehnic

Antrenor principal: Răzvan Parpală

Antrenor secund: Alexandru Călin

Preparator fizic: Bogdan Bratosin

Kinetoterapeut: Alexandra Popa

Calificări Campionatul European U18 (m): Programul și rezultatele Grupei B 

Vineri, 27 martie

Irlanda – Grecia 0-3 (23-25, 12-25, 19-25)

România – Estonia 3-2 (25-17, 25-22, 22-25, 17-25, 16-14)

Sâmbătă, 28 martie

16.30 Grecia – Estonia

19.00 Irlanda – România

Duminică, 29 martie

16.30 Estonia – Irlanda

19.00 Grecia – România

Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *