
Vineri ia startul și Divizia B la volei masculin. S-au înscris 10 echipe, împărțite în două grupe de câte 5, pe criterii cât de cât geografice.
Ca și în ultimii doi ani trecut, echipele vor juca în turnee, nu în etape săptămânale. Vor fi cinci turnee, dar mereu o formație va sta, pentru ca meciurile să se joace de vineri până duminică. Ca să fiu sincer, eu aș fi făcut 5 turnee cu câte 5 echipe, ar fi durat cinci zile, dar numărul de meciuri pentru fiecare formație în sezonul regulat ar fi fost mai mare. Dar dacă lumea e de acord, înseamnă că tuturor le convine programul ăsta.
În Seria Est avem ambele retrogradate din sezonul trecut, Știința București și CSM Suceava, precum și formațiile CSM București, CSM Râmnicu Sărat și CSM Petrodacia Piatra Neamț. Mă bucură foarte mult prezența acestei din urmă formații, prin care se încearcă renașterea voleiului masculin din Piatra, o prezență constantă în trecut în prima divizie, chiar pe locurile fruntașe.
În Seria Vest vor juca Provolei Arad, Pro Volley Oradea, Știința Bacău, SCM Zalău 2 și SC Vâlcea 1924, aceasta din urmă fiind înființată după ce s-a aprobat funcționarea unui Centru de Excelență pentru voleiul masculin.

Programul turneelor campionatului Diviziei A2 (m)
Turneul I 27-29.10.2023
Turneul II 24-26.11.2023
Turneul III 26-28.01.2024
Turneul IV 01-03.03.2024
Turneul V 22-24.03.2024
Divizia A2 (m) – Seria Est: Programul primului turneu al campionatului 2023/ 2024
Vineri, 27 octombrie
16.00 CSM București – CSM Petrodacia Piatra Neamț
18.00 CSM Suceava – CSM Râmnicu Sărat
Sâmbătă, 28 octombrie
12.00 CSM București – CSM Râmnicu Sărat
14.00 CSM Suceava – CSM Petrodacia Piatra Neamț
Duminică, 29 octombrie
10.00 CSM Suceava – CSM București
12.00 CSM Râmnicu Sărat – CSM Petrodacia Piatra Neamț
Stă: Știința București
Meciurile vor fi LIVE pe pagina de Facebook Volei CSM Suceava
Divizia A2 (m) – Seria Vest: Programul primului turneu al campionatului 2023/ 2024
Vineri, 27 octombrie
16.00 Provolei Arad – SCM Zalău
18.00 Pro Volley Oradea – Știința Bacău
Sâmbătă, 28 octombrie
16.00 Pro Volley Oradea – Provolei Arad
18.00 Știința Bacău – SCM Zalău
Duminică, 29 octombrie
11.00 Provolei Arad – Știința Bacău
13.00 SCM Zalău – Pro Volley Oradea
Stă: CS Vâlcea 1924
Meciurile ar putea fi transmise pe pagina de Facebook CS.Pro.Volley.Oradea, dar nu am nici o confirmare în acest sens.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI