Start în finala campionatului feminin! CSO Voluntari și Volei Alba Blaj vor juca vineri și sâmbătă în direct la TVR Sport

CSO Voluntari și Volei Alba Blaj au oferit meciuri interesante în acest sezon

Începe cel mai așteptat moment al campionatului feminin, finala! Primul meci al seriei e programat vineri, de la ora 20.00, la Voluntari. 

În această seară se scrie istorie în micuțul oraș de lângă București. La Voluntari, sala „Gabriela Szabo” va găzdui primul meci din finala play-off-ului Diviziei A1 la volei feminin. O performanță unică până acum reușită de echipa feminină de volei, care a demonstrat că acest sistem cu play-off oferă șanse tuturor formațiilor, indiferent de locul pe care au terminat în sezonul regulat. Pentru că ilfovencele au încheiat campionatul pe poziția a cincea, dar asta nu le-a împiedicat să ajungă în finală, după ce au trecut – fără meci pierdut – de CSM Lugoj în sferturi și de CSM Târgoviște în semifinale. Un parcurs fără greșeală, ca o dovadă suplimentară că în play-off avem parte de un alt campionat, în care contează extraordinar de mult măiestria antrenorilor de a-și aduce echipa în vârf de formă exact atunci când contează, de fapt. Iar aducerea, pe finalul sezonului regulat, la conducerea echipei a staff-ului condus de italianul Giovanni Caprara a fost parcă exact mutarea de care avea nevoie această echipă pentru a juca la adevărata ei valoare.

Din punct de vedere al palmaresului celor două finaliste, meciul programat la ora 20.00 este unul al extremelor. Dacă de o parte a fileului se află o formație care nu a ajuns niciodată în finala play-off-ului, de cealaltă avem cea mai importantă echipă din voleiul feminin românesc din ultimul deceniu. Volei Alba Blaj a cucerit de 7 ori titlul, fiind deținătoarea ultimelor două trofee de campioană și pornește ca favorită în această confruntare, măcar prin prisma faptului că există această experiență, atât la nivelul conducerii clubului, cât și la nivelul staff-ului, a gestionării momentelor importante.

Din fericire, TVR Sport va transmite în direct toate confruntările din finală, atât cele de la feminin, cât și cele de la masculin, așa că vom putea vedea cu ochii noștri cine va fi câștigătoarea titlului de campioană în acest sezon care a fost, parcă, mai spectaculos decât multe altele.

Al doilea meci al finalei va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, tot de la ora 20.00 și tot în sala de la Voluntari, urmând ca următoarele două partide ale seriei să se dispute la Blaj. Eventualul meci decisiv va avea loc la Voluntari, formația ilfoveană preluând postura de cap de serie după ce a eliminat liderul clasamentului sezonului regulat, CSM Târgoviște.

Vineri se joacă primul meci pentru locul 7

Tot vineri, dar de la ora 17.00, se joacă și primul meci din confruntarea pentru locul 7 din Divizia A1 la volei feminin. În sala Dinamo, bucureștencele primesc vizita formației Corona Brașov, într-o dispută care se joacă după sistemul ”cel mai bun din trei partide”. Confruntarea va putea fi urmărită pe frvolei.ro.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns