
După o pauză de aproape două săptămâni (pe 29 decembrie a fost ultima etapă din 2024), avem primul meci oficial de volei în primele divizii din România. Se va juca sâmbătă, 11 ianuarie, de la ora 17.00, în sala „Mihai Viteazul” din București și va opune formațiile Steaua și Corona Brașov.
Partida, care este o restanță din etapa a 15-a, se anunță una foarte interesantă, pentru că, deși sunt clasate pe locurile 5, respectiv 4, cele două formații rămân și în acest an în lupta pentru titlu. Steliștii au avut un traseu destul de sinuos în acest sezon, iar ultimele trei etape au fost definitorii pentru ei: au pierdut la Dej, 1-3, au câștigat acasă cu Arcada, scor 3-1, și au încheiat cu o victorie dificilă la Baia Mare, cu Explorări, scor 3-2. Rezultate care, coroborate cu cele de dinainte, au făcut ca formația antrenată de Atanas Petrov să aibă doar 23 de puncte, adică să fie la 10 puncte de liderul Dinamo.
Corona a avut un sezon infernal, în care jucătorii au avut perioade în care cred că mai mult au jucat decât s-au antrenat. Ei au avut meciuri atât în campionat, cât și în cupele europene, ceea ce este onorant, dar și foarte greu de dus indiferent de cât de valoroasă este echipa. Cu toate acestea, formația brașoveană, care anul acesta are și o „bancă lungă”, a scos-o bine la capăt. E în play-off-ul Cupei CEV și începe anul de pe locul 4, dar e la cinci puncte de Dinamo și la 3 de ocupanta locului secund, SCMU Craiova. Tocmai de aceea este atât de important acest meci, atât pentru Steaua, cât și pentru Corona. În tur, brașovenii s-au impus cu scorul de 3-1.

Așadar, dacă aveți timp, chiar vă invit să mergeți în sala „Mihai Viteazul” pentru a vedea această partidă. Altfel, veți putea vedea partida pe fvolei.ro. Nu va fi doar un volei de calitate, ci și muzică frumoasă, DJ-ul de la această sală fiind unul foarte inspirat de fiecare dată. Meciul începe la ora 17.00, dar și încălzirea e mereu spectaculoasă – cel puțin mie îmi place de fiecare dată când reușesc să ajung mai devreme la sală.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI