În ce campionate de copii și juniori și-au înscris echipele din Divizia A1 formațiile

Echipa U13 a clubului Steaua

În urmă cu doi ani, Consiliul Director al Federației Române de Volei a decis ca începând din campionatul 2023/ 2024 fiecare echipă din prima divizie, atât la masculin, cât și la feminin, să dețină cel puțin o formație înscrisă în competițiile de copii și juniori, indiferent de nivel. Am verificat

Arbitrii din Divizia A1 vor avea un nou echipament în următoarele două sezoane. A fost inaugurat în Supercupă

Noul echipament al arbitrilor a fost inaugurat la Supercura României

Campionatul României bate la ușă, iar la revederea cu meciurile din prima divizie, arbitrii vor apărea în echipamente noi. I-ați văzut deja în noua ținută la meciurile din Supercupa României. (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Federația Română de Volei a semnat un contract de sponsorizare pe doi

Decizie FRV: De la anul, echipele care nu se înscriu în cupele europene vor fi amendate drastic

În Portugalia, Rapid a avut doar 10 jucătoare

Consiliul Director al Federației Române de Volei din 27 iunie a fost unul în care s-au luat multe decizii importante pentru activitatea internă. Pe Doarvolei o să le prezint defalcat pe cele care mi se par mai importante. Acum mă refer la amenzile care vor fi aplicate din sezonul viitor,

Românca Alexia Căruțașu a primit dreptul de a juca pentru Turcia din 2024

Federația Internațională de Volei (FIVB) a deschis Cutia Pandorei joi, 31 martie 2022. Este ziua în care s-a dat liber țărilor puternice de a lua fără probleme jucătoarele sau jucătorii valoroși de la echipele mai slab cotate.  (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Bazându-se pe o schimbare regulamentară

90 de ani de volei în România, aniversați la ”Gala Voleiului”

Cei 6 jucători medaliați cu bronz la JO prezenți la Gala Voleiului Românesc au fost premiați

Voleiul autohton a îmbrăcat haine de sărbătoare. Aniversarea a 90 de ani de la înființarea federației de specialitate a fost sărbătorită în cadrul „Galei Voleiului Românesc”, acolo unde au fost omagiați marii campioni, dar și reprezentanții viitorului. (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Alături de generația de aur

Alexia Căruțașu, voleibalista anului 2021 în România. E al doilea titlul consecutiv

Federația Română de Volei a anunțat laureații anului 2021. Titlul de ”Voleibalista Anului” a fost obținut, pentru al doilea an consecutiv, de Alexia Căruțașu, de la Galatasaray Istanbul. (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); În vârstă de doar 18 ani, Alexia Căruțașu a avut un an foarte bun,

Regula obligativității prezenței a doi români pe teren, suspendată din cauza unei reclamații

Mingi de volei în așteptarea jucătorilor

În voleiul românesc degeaba încerci să faci ceva bine. Regula obligativității prezenței a doi jucători români pe teren în meciurile din Divizia A1 și din Cupa României a fost suspendată pentru că un club din România nu a fost de acord cu ea și a contestat-o. Gestul formației e legal,

Inspecția CEV a confirmat că totul este în grafic pentru organizarea Campionatului European de la Cluj-Napoca

Oficialii CEV, alături de reprezentanții FRV la Cluj-Napoca

Cluj-Napoca se numără printre cele patru orașe organizatoare ale turneului final al Campionatului European feminin de volei din acest an. Cum competiția se apropie cu pași repezi, la finalul săptămânii trecute o delegație a Confederației Europene de Volei (CEV) a fost prezentă în orașul de la poalele Feleacului pentru a