Federația Română de Volei dat comunicatul pe care trebuia să îl dea în condițiile pandemiei globale de coronavirus: nu se va mai juca volei în România până la finalul lunii.
Practic, perioada de întrerupere a activității voleibalistice va începe la 13 martie și va dura cel puțin până la finalul acestei luni. Ceea ce înseamnă că ultimele două partide disputate în voleiul românesc sunt cele programate joi în turneul de la Voluntari, CSO Voluntari – ”U”Cluj și CS Medgidia – FC Argeș.
Astfel, în Divizia A1, atât la masculin, cât și la feminin, vor fi suspendate partidele din următoarele patru etape (3-6) în zona locurilor 1-6. În campionatul destinat locurilor 7-10 la volei masculin vor fi suspendate trei etape, iar în cel feminin, destinat locurilor 7-11, turneul de la Voluntari se va opri din etapa a treia.
Și Divizia A2 masculină este afectată de această decizie firească. De vineri până duminică urmau să se dispute turneele finale ale Seriilor Est și Vest, în sala ”Mihai Viteazul” din București, respectiv la Arad.
ALIMENTEAZĂ-ȚI DRAGOSTEA PENTRU VOLEI CU PRODUSELE DE PE DOARVOLEI SHOP
Suntem și pe Instagram, acolo unde puteți vedea multe faze sau fotografii inedite din volei. AICI puteți vedea pagina de Instagram Doarvolei.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI