Transfer de senzație: Bela Bartha va juca din toamnă la campioana Italiei, Trentino!

Bela Bartha a fost de neoprit în atac (FOTO: CEV)

Ușor-ușor, voleibaliștii români încep să cucerească Europa. Internaționalul Bela Bartha (23 de ani) va juca din toamnă la campioana Italiei, Trentino!

Locul 7 ocupat de naționala masculină a României la Campionatul European de anul trecut și implicit evoluțiile foarte bune ale jucătorilor noștri, au făcut ca ochii specialiștilor de afară să fie îndreptați din ce în ce mai mult și spre jucătorii tricolori. Astfel, pe numele lor au sosit oferte de transfer, iar unii dintre ei sunt gata de noi provocări.

După ce în vara trecută Daniel Chițigoi a plecat la deținătoarea Ligii Campionilor, ZAKSA, iar Alexandru Rață în Belgia (după care a ajuns în puternicul campionat al Rusiei, la Zenit St. Petersburg), acum a venit rândul unui alt internațional român să facă pasul într-un campionat puternic. Bela Bartha, puternicul și valorosul centru al naționalei României și al celor de la Dinamo a semnat cu campioana Italiei, Trentino, după cum a informat Federația Română de Volei!

Este un pas extraordinar pentru jucătorul originar din Ocna Mureș, dar la formarea căruia au contribuit, rând pe rând, LAPI Dej (în perioada junioratului), Unirea Dej, SCMU Craiova și Dinamo, dar și naționala României, pentru că aceea este cea mai bună carte de vizită pentru un jucător. Și de aceea spun că acel loc 7 a contat enorm nu doar pentru voleiul românesc, ci și pentru jucătorii români, căci specialiștii și-au reamintit că România a fost și a rămas un nesecat izvor de talente.

Trentino luat de 5 ori titlul în Italia și va juca în luna mai finala Ligii Campionilor

Știu că Trentino nu mai are nevoie de prezentare, dar totuși o să vă reamintesc, în linii mari, ce înseamnă această echipă în voleiul italian, dar și în voleiul european și mondial. Pentru că, să nu uităm, italienii vor juca, într-o lună, pentru trofeul Ligii Campionilor, într-un meci contra polonezilor de la Jastrzebski Wegiel.

În actuala ediție a campionatului, Trentino a fost echipa care a dominat sezonul regulat, terminând pe primul loc, cu 5 puncte avans față de Perugia. Acum, este în semifinalele play-off-ului și conduce cu 1-0 în confruntarea cu Monza, calificarea în finală fiind destul de aproape. Cei mai importanți jucători sunt Michieletto, Podrascanin, Kozamernic și Lavia, iar o parte dintre ei vor rămâne și în sezonul viitor, așa că Bela Bartha va avea coechipieri de mare valoare, ceea ce nu poate decât să-l ajute să-și îmbunătățească și mai mult calitățile.

De-a lungul timpului, Trentino și-a trecut în palmares de trei ori Liga Campionilor (2009, 2010 și 2011), de 5 ori titlul la Campionatul Mondial al Cluburilor (2010, 2011, 2012, 2013, 2019), de 5 ori campionatul Italiei (2008, 2011, 2013, 2015 și 2023), de 3 ori Supercupa Italiei (2012, 2014, 2022), de trei ori Cupa Italiei (2010, 2012, 2013) și o dată Cupa CEV.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

One thought on “Transfer de senzație: Bela Bartha va juca din toamnă la campioana Italiei, Trentino!

  1. Să-i urăm succes ! Probabil îl va înlocui pe centralul Podrascanin, care are 37 de ani. Că în rest ceilalţi centrii au 29,23 şi 21 de ani.

Lasă un răspuns