„U” Cluj și CSU UV Timișoara au promovat în Divizia A1 la volei masculin
Universitatea Cluj și CSU Universitatea de Vest Timișoara au promovat matematic în Divizia A1 la volei masculin.
Aflat în plină desfășurare la Cluj-Napoca, turneul de promovare în Divizia A1 la volei masculin este dominat de cele două favorite: „U” Cluj și CSU Universitatea de Vest Timișoara. Ele și-au câștigat ambele partide din primele două etape, contra formațiilor CSM Suceava și CSM Râmnicu Sărat, așa că au promovat matematic în prima divizie a voleiului românesc, indiferent de rezultatul meciului direct, care va avea loc azi, sâmbătă, de la ora 18.00, în sala „Horia Demian”.
Cele două revin pe prima scenă, clujenii după un an, iar timișorenii după doi, însă pentru ei este a doua oară consecutiv când promovează. După cum se știe, în toamna trecută s-au retras din prima divizie înainte de startul sezonului din cauza problemelor financiare. Sper ca anul acesta totul să fie bine și ei să poată juca în A1.
Intră pe canal →

UV Timișoara a promovat pentru al doilea an consecutiv în Divizia A1
Campionatul 2026/2027, ultimul cu 12 echipe în Divizia A1
După cum deja cred că toată lumea știe, ediția 2026/2027 a Diviziei A1 va fi ultima cu 12 echipe la start. Din 2027 vom avea 10. Deși încă nu a fost anunțat sistemul de trecere la noua formulă, există timp suficient pentru clarificări până la startul campionatului.
Urmărește pe Instagram →
Din punctul meu de vedere, cheia este numărul echipelor care vor retrograda direct. Pentru acest sezon de tranziție, o variantă echilibrată ar fi un sistem mixt: în primăvara viitoare, ultimele două clasate (locurile 11 și 12) să retrogradeze direct, ca și până acum, iar echipele de pe locurile 9 și 10 să joace un turneu de menținere/ promovare alături de primele două clasate din Divizia A2.
Un astfel de sistem ar asigura, pe de o parte, prezența în prima ligă a celor mai bune două echipe dintre cele patru implicate și ar reduce riscul apariției unui decalaj major de valoare între primele 8 și celelalte două nou-venite în sezonul 2027/2028.
Pe de altă parte, organizarea unui astfel de turneu ar elimina și riscul unui scenariu complicat: acela în care nu există suficiente echipe din A2 pregătite financiar pentru promovare. Realist vorbind, nu este deloc sigur că două formații din divizia secundă din sezonul viitor ar putea avea forțade a face pasul în prima ligă în același timp. Și riscăm să apelăm iar la invitații pentru a completa cele 10 locuri.

Universitatea Cluj revine după un an în Divizia A1 la volei masculin
Turneul de promovare în Divizia A1 (m) – Rezultate și program
Joi, 26 martie
CSU Universitatea de Vest Timișoara – CSM Suceava 3-0 (25-18, 25-17, 25-22)
„U” Cluj – CSM Râmnicu Sărat 3-0 (25-12, 25-15, 25-16)
Vineri, 27 martie
CSM Râmnicu Sărat – CSU Universitatea de Vest Timișoara 0-3 (20-25, 16-25, 16-25)
„U” Cluj – CSM Suceava 3-1 (25-18, 19-25, 25-19, 25-16)
Sâmbătă, 28 martie
15.00 CSM Suceava – CSM Râmnicu Sărat
18.00 CSU Universitatea de Vest Timișoara – „U” Cluj
Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
