![Mingi oficiale de joc CEV](https://doarvolei.ro/wp-content/uploads/2021/05/generala-mingi-noua-1132x509.jpg)
Campionatul Diviziei A1 la volei feminin începe sâmbătă. Din păcate, nici un meci din prima etapă nu va fi televizat, pentru că nu s-a încheiat nici un acord încă. Totuși, cei de la Federația Română de Volei au făcut o mișcare îndrăzneață: au semnat un contract cu o firmă care asigură transmiterea live a meciurilor pe Internet.
Hotărârea 9 din cadrul Consiliului Director care a avut loc la 30 septembrie 2023, la Blaj, spune așa: „S-a aprobat ca începând cu sezonul 2023/ 2024, toate echipele de Divizia A1 (fem+masc), să aibă obligația de a transmite jocurile oficiale cu sistemul „Genius Sports Live Streaming Equipment”, achizițional de FR Volei și operat de Genius Sports. Jocurile oficiale se vor desfășura numai în salile prevăzute cu acest sistem. Nerespectarea acestui lucru, duce la sancționarea echipei gazdă cu suma de 800 Euro/ meci”.
Acum, următoarea întrebare este: unde vor putea fi văzute meciurile? Conform anunțului celor de la FRV (e adevărat, ascuns pe Facebook), partidele vor fi transmise pe noul site al Federației Române de Volei, pe frvolei.ro. De fapt e vorba de primul site al FRV, cel funcțional acum 4-5 ani, care a fost reinventat de la zero. Deocamdată e în curs de „umplere” din ce am văzut și sper din tot sufletul ca în toată această tranziție să nu se fi pierdut cel mai important lucru de pe vechiul site: arhiva rezultatelor și arhiva fotografiilor! Pentru că acolo se aflau fotografiile tuturor echipelor de minivolei, speranțe, cadeți și juniori (atât la masculin, cât și la feminin) participante la turneele finale din ultimii 12-13 ani. O arhivă inestimabilă pentru iubitorii voleiului, în care apăreau cam toți actualii jucători și actualele jucătoare din prima divizie, dar când erau la începuturile carierei lor. De asemenea,mai cuprindea toate rezultatele turneelor finale, inclusiv clasamentele.
Revenind la meciuri, încă nu știu exact să vă spun dacă ele vor fi transmise efectiv pe frvolei.ro sau va exista un link care vă va duce către pagina de Youtube a FRV, pentru că încă nu s-a anunțat nimic concret. Logic mi s-ar părea să fie pe Youtube, ca să poată fi și stocate în arhiva paginii, dar nu mă pricep și nici nu mă prea interesează chestiile tehnice. Important e să funcționeze și meciurile să poată fi văzute.
Din ce știu, sistemul este asemănător (operatorul e altul) celui de la baschet, și cei de acolo transmițând pe pagina lor toate partidele din prima divizie. Cert e că fiecare club a primit aparatura necesară transmiterii partidelor. Sper ca această decizie să fie un lucru bun și sper ca și calitatea transmisiilor va fi una de nivel foarte bun. Vom vedea sâmbătă cum funcționează.
Nici o televiziune nu transmite meciurile din prima etapă a Diviziei A1 (f)
E foarte important de spus că acest sistem e obligatoriu, însă nu e și exclusiv. Adică dacă un club vrea să continue să filmeze partidele și să le transmită live pe pagina proprie de Facebook sau de Youtube, ca în sezonul trecut, o poate face. Nu cred că se va întâmpla prea des, pentru că implică mai multe costuri, dar măcar e bine de știut că există și această posibilitate.
În ceea ce privește televizarea meciurilor importante din Divizia A1, acest lucru rămâne încă la capitolul „dorințe”. Realitatea este că nici o televiziune nu a venit cu vreo ofertă pentru a prelua partidele. În aceste condiții, singura cu care s-a negociat a fost TVR, acolo unde mereu au existat uși deschise pentru volei în ultimii ani. Însă, cel puțin până la această oră, nu s-a ajuns la nici un acord. Dacă și când se va ajunge, vă voi anunța, de fapt o să anunțe FRV, că e interesul lor.
Oricum, să știți că există și un lucru bun prin introducerea sistemului de transmitere a partidelor Genius Sports Live: prin ea se va măsura și audiența partidelor. Așa că dacă vă veți uita la meciuri în număr mare, atunci oamenii din televiziuni vor vedea că voleiul este un sport urmărit, deci dorit de oameni. Însă dacă se vor uita iar 100 de oameni la o partidă, ca în multe din transmisiunile de pe Facebook sau Youtube din campionatul trecut, atunci viitorul nu sună deloc bine. Pentru că în lumea televiziunii totul se judecă în funcție de audiențe, iar voleiul, este o realitate, nu excelează deocamdată la acest capitol.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
One thought on “Unde se vor putea vedea meciurile din Divizia A1 în campionatul 2023/ 2024”