
Volei Alba Blaj a obținut o victorie pe cât de muncită, pe atât de frumoasă în Ungaria, în turul semifinalei Cupei CEV la volei feminin! Peste o săptămână, alături de fani, ar putea sărbători calificarea în finala competiției!
Volei Alba Blaj pornea ca favorită la Budapesta, în meciul cu Vasas și, așa cum era de așteptat, nu a dezamăgit. Formația antrenată de selecționerul României, Guillermo Naranjo Hernandez, s-a impus cu scorul de 3-2 (24-26, 25-19, 9-25, 25-18, 15-9) și a devenit favorită și pe hârtie, nu doar în opinia mea, la calificarea în finala celei de-a doua competiții europene intercluburi.
Meciul, așa cum o arată și scorul, a avut suișuri și coborâșuri, cea mai șocantă fiind diferența din setul al treilea, pierdut de formația noastră la 9! Dar, așa cum îi stă bine unei echipe valoroase, momentele de derută sunt rapid depășite, pentru că jucătoarele își revin iute „din pumni”. Și, dacă e să mă întrebați pe mine, cred că mai important decât scorul final este chiar acea revenire de după micul dezastru din setul al treilea. Căci să revii la cel mai bun nivel al tău după ce adversara „ți-a dat cu terenul în cap” (cum se spune în limbaj de suporter), e foarte mare lucru. E nevoie de jucătoare de caracter pentru a reveni din acest șoc, dar și de un antrenor care să nu se piardă cu firea și să aibă în continuare încredere în jucătoarele sale. Pentru că trebuie remarcat faptul că Guillermo Naranjo nu a făcut multe schimbări, adică a introdus-o doar pe Rotar în locul Krastevei, dar atât.

Așa că fetele din Blaj merită chiar toate felicitările atât pentru victorie, cât și pentru cum și-au revenit psihic după acea cădere din setul al treilea. Și sunt convins că marțea viitoare, la Blaj, în fața unei săli care cu siguranță va fi arhiplină, jucătoarele gazdă și staff-ul tehnic vor putea sărbători alături de fani calificarea în finala Cupei CEV! Va fi, de fapt, pentru întregul oraș Blaj, o partidă cu totul specială, pentru că va fi prima semifinală europeană disputată în noua Sală Polivalentă din oraș, un motiv în plus de bucurie pentru fanii și comunitatea locală.
Autoare a 23 de puncte, Elizaveta Ruban a fost cea mai bună marcatoare a echipei noastre. Cea mai bună arcatoare a partidei a fost Dennise Taylor Bannister, falsul maghiarelor despre forța căreia avertiza și antrenorul echipei noastre înaintea partidei. Aceasta și-a trecut în cont 28 de puncte. AICI aveți statistica partidei.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI